Eulogy to redundance

by Andreiul

40a7d4d3f6a005eb4245b2e1ac2f-postDoar atun­ci cand mor­tii se vor opri din visat, noi vii ne vom da sea­ma ca nu am trait nicio­da­ta. Pe masura ce real­i­tatea imi intra in neu­roni, pe masura ce ma incarc cu fiecare inspir si ma descarc cu fiecare expir, ma ancorez in moment, vibra­tia mea, can­tecul atom­ilor, urla la uni­son aceeasi melodie. E un can­tec cu ecouri, auzite in fiecare picatu­ra de univers ce ma incon­joara, insa noi, surzii, il igno­ram. Si asta doar pen­tru ca per­cep­tia lor o avem prin aparate, ecra­nati de stri­gat­ul ce ne-ar inun­da sim­turile.

Un bun pri­eten, pe care nu l-am cunos­cut nicio­da­ta, spunea, ce-ar fi daca intreg uni­ver­sul asta ar fi for­mat din­tr-un sin­gur elec­tron, si noi cand obser­vam elec­tron­ii, sa fie de fapt ace­lasi elec­tron care se mis­ca la o super-viteza prin toate dimen­si­u­nile, toate poten­tial­i­tatile, sa fie omniprezent. Cat de ele­gant n-ar fi ?

Dar cum prob­a­bil ochii nos­trii vad lumea asta col­orata doar alb-negru, si plen­i­tudinea calei­do­scop­u­lui cro­mat­ic sa ne fie de fapt inac­ce­si­bi­la organ­ic. Sun­tem lim­i­tati de prea incea­ta noas­tra evo­lu­tie organ­i­ca. Dar, desi mirif­ic de evazi­va, aceas­ta real­i­tate meri­ta urmari­ta, insa e doar o fuga dupa iluzii, o fuga in sper­an­ta ca intelegerea aces­tor fenomene va aduce dupa sine intelegerea din­tre noi, oamenii, carnea de tun a hao­su­lui uni­ver­sal. Din religie am invatat cum­va, ca sun­tem juca­tori la masa de sah a uni­ver­su­lui, insa prin pro­gre­se­le din ultimele sec­ole, am descoper­it ca sun­tem doar o mana de piese inar­mati cu liberul arbi­tru de-a ne stra­bate dru­mul pre­des­ti­nat. O schim­bare majo­ra de per­cep­tie. O schim­bare care e atat de rad­i­cala incat lup­ta pen­tru ter­i­to­riu e mai apri­ga decat ori­cand. O schim­bare ce-ar lar­gi atat de ingus­ta privire de ansam­blu  ce ne tot autoa­pre­ciem ca o avem.

Dar sa lasam si aceas­ta real­i­tate de-o parte. E irele­van­ta si ea, pen­tru ca in imen­si­tatea aces­tul joc haot­ic uni­ver­sal, reg­ulile sunt inex­is­tente, pen­tru ca nu poti sa ai reg­uli in haos. Si atun­ci tot ce con­teaza e cuvan­tul tau. De aceea mai intai a fost cuvan­tul. Pen­tru ca prin el, tot restul a fost posi­bil. Cuvin­tele sunt deci caramizile ce con­sti­tu­ie fun­da­tia real­i­tatii. Lim­ba­jul non-ver­bal e comun tutur­or vie­tu­itoarelor, si bac­teri­ile comu­ni­ca prin sem­nale elec­trice, insa cuvan­tul ordoneaza idei in struc­tura men­ta­la a altui om si il fac sa actioneze in con­for­mi­tate cu sen­sul ce-l dau.

Cea mai evi­den­ta si fun­da­men­ta­la parte a real­i­tatii, dar care genereaza intea­ga miri­a­da de meme si idei ce se perin­da prin sta­ti­ile radio ce-si proiecteaza sem­nalul pe pan­za real­i­tatii, cu aju­torul con­sti­in­tei noas­tre, fizio­log­ic si a aduna­turii de pamant si apa numi­ta creier, organ­ic. Acest golem nu face decat sa intreti­na aceas­ta super-struc­tura si sa-i per­mi­ta indeplinirea func­tiei. Noi sun­tem uni­ver­sul ce-si con­tem­pla exis­ten­ta. Ochii cu care ne uitam noi la real­i­tate sunt ochii cu care real­i­tatea se uita la noi si sun­tem toti unul si ace­lasi punct pe spi­rala nes­far­si­ta a evo­lu­tiei. Can’t be oth­ers ’till there’s one.

© 2015, Andreiul. All rights reserved.