Dansul rezidentului de psihiatrie

A fi sau a nu fi – Tachi­nand des­tin­ul

Povestea e una lun­ga. M-am gan­dit sa scriu din mers o epopee a prezen­tu­lui — cu posi­bile episoade inter­me­di­are, expli­cand tre­cu­tul. Sunt medic rezi­dent la psi­hi­a­trie. Am facut alegerea de a nu ramane in Oradea, si m-am mutat la Timisoara. “Va fi cap­i­ta­la euro­peana in 2021”, ne-am zis unu altu­ia, cand cu Andreea ne-am pro­pus aceas­ta mutare.

Andreea e greu de definit. E un om dar e si un con­cept. E un con­cept pe care eu incerc sa-l inte­leg. De multe ori nu reusesc si-mi mai da cu virgula…dar cau­tam un echili­bru.

Sun­tem aici de un an deja, si pre­supun ca am adunat sufi­cient mate­r­i­al pen­tru a-mi sin­te­ti­za expe­ri­en­ta de pana acum. Dar asta in alt capi­tol.

A-ti impar­tasi zilele intr-o suc­ce­siv­i­tate ordo­na­ta e nevoie de o struc­tura in expri­mare. Aceas­ta ordine e impusa nivelul de con­sti­in­ta al fiecaruia. Oamenii sunt in fond si la urma urmei … ani­male, dar mintea le este de zeu. Iata dual­is­mul. Dez­batut de sec­ole, sta acum in pal­ma noas­tra ca un dar nechemat care-si cere dezvelirea.

A fi ‘Om’ impli­ca o respon­s­abi­lizare. Te nas­ti ca toate ani­malele, ai instincte ca ele, emotii si inteligen­ta. Ce avem noi in plus e Con­sti­in­ta de sine si Val­o­rile Arheti­pale (print­re multe altele), care te indru­ma sa faci din tine ceva mai mult decat esti. Si e suf­fi­cient. O via­ta ast­fel trai­ta va face abstrac­tie de efe­mer si va con­tem­pla eter­nul. In fond, nu el e cel ce con­teaza?

Pen­tru noi ca specie, eter­nul a fost masur­at in ce am putut obser­va direct, excep­tie face ulti­ma perioa­da de cat­e­va sute de ani. Tele­scoape, microscoape, raze X, CERN, in alte cuvinte ‘sti­in­ta si tehnolo­gia’ au remod­e­lat Real­i­tatea. Au adus-o in sfera viz­ibilu­lui de la eoni dis­tan­ta. Eter­nul acum inseam­na atat de mult si totusi atat de putin. Sun­tem la fel de sin­guri ca la inceput, insa acum stim cat de sin­guri sun­tem in acest Univers nepasator si aparent per­icu­los.

Per­icu­los nu ne este. Ce este cu-ade­varat uni­ver­sul, e indifer­ent. Si daca inte­gram aceas­ta ipoteza in minte, ne-am putea ocu­pa de real­i­tate si de prezent. Am trai anco­rati in ‘acum’ si am vedea ce se intam­pla in jurul nos­tru. Decizi­ile ar fi mai apropi­ate de real si mai inde­par­tate de imag­i­nar. Cu alte cuvinte, ne-am dori lucruri mai aproape de real­iz­abil. De ce am trai asa?, nu stiu, it just seems to fit …

Mi se con­fir­ma din ce in ce mai des ca nos­tal­gi­ile sunt evo­cate de cei ce nu tri­esc cu-ade­varat prezen­tul.