Dansul rezidentului de psihiatrie

A fi sau a nu fi – Tachinand destinul

Povestea e una lunga. M-am gandit sa scriu din mers o epopee a prezentului – cu posibile episoade intermediare, explicand trecutul. Sunt medic rezident la psihiatrie. Am facut alegerea de a nu ramane in Oradea, si m-am mutat la Timisoara. “Va fi capitala europeana in 2021”, ne-am zis unu altuia, cand cu Andreea ne-am propus aceasta mutare.

Andreea e greu de definit. E un om dar e si un concept. E un concept pe care eu incerc sa-l inteleg. De multe ori nu reusesc si-mi mai da cu virgula…dar cautam un echilibru.

Suntem aici de un an deja, si presupun ca am adunat suficient material pentru a-mi sintetiza experienta de pana acum. Dar asta in alt capitol.

A-ti impartasi zilele intr-o succesivitate ordonata e nevoie de o structura in exprimare. Aceasta ordine e impusa nivelul de constiinta al fiecaruia. Oamenii sunt in fond si la urma urmei … animale, dar mintea le este de zeu. Iata dualismul. Dezbatut de secole, sta acum in palma noastra ca un dar nechemat care-si cere dezvelirea.

A fi ‘Om’ implica o responsabilizare. Te nasti ca toate animalele, ai instincte ca ele, emotii si inteligenta. Ce avem noi in plus e Constiinta de sine si Valorile Arhetipale (printre multe altele), care te indruma sa faci din tine ceva mai mult decat esti. Si e sufficient. O viata astfel traita va face abstractie de efemer si va contempla eternul. In fond, nu el e cel ce conteaza?

Pentru noi ca specie, eternul a fost masurat in ce am putut observa direct, exceptie face ultima perioada de cateva sute de ani. Telescoape, microscoape, raze X, CERN, in alte cuvinte ‘stiinta si tehnologia’ au remodelat Realitatea. Au adus-o in sfera vizibilului de la eoni distanta. Eternul acum inseamna atat de mult si totusi atat de putin. Suntem la fel de singuri ca la inceput, insa acum stim cat de singuri suntem in acest Univers nepasator si aparent periculos.

Periculos nu ne este. Ce este cu-adevarat universul, e indiferent. Si daca integram aceasta ipoteza in minte, ne-am putea ocupa de realitate si de prezent. Am trai ancorati in ‘acum’ si am vedea ce se intampla in jurul nostru. Deciziile ar fi mai apropiate de real si mai indepartate de imaginar. Cu alte cuvinte, ne-am dori lucruri mai aproape de realizabil. De ce am trai asa?, nu stiu, it just seems to fit …

Mi se confirma din ce in ce mai des ca nostalgiile sunt evocate de cei ce nu triesc cu-adevarat prezentul.