Asteptarea potrivnica a Viitorului

Inspiratii din cartea de bucate a profesorului schizofrenogen

Nadir. Cu ochii mijiti, din adancurile intunecate ale propriei fiinte, a zarit zenitul.

Explicatie. Vom lasa vantul sa ne modeleze gandurile, pentru a putea etala logic, cum vom fi ajuns in acest punct. Nicidecum pregatiti pentru ce urmeaza, vom folosi drept ghid lumina emanata de sunete si unde. Cu rabdare, magia cuvintelor intortochiate va fi avut timp sa-si faca simtit efectul. Fiecare vibratie va schimba ordinea in care gandurile curg. Desi e o excursie pe un drum deja batatorit, ne vom ingadui sa-l redescoperim, pierzandu-ne pe alocuri privirea peste imensitatea imprejurimilor.

Fauritor. Din amalgamul de ganduri nestructurate, ne vom imagina produsul finit, precum un sculptor ce in fata unui cub de marmura, si-l inchipuie pe David sau pe Venus Victrix.  Cert e doar ca, de nenumarate ori, ne vom impiedica pe drum drept, insa cu sarguinta vom urmari incercarile spre descoperirea modalitatii de a scoate din piatra forma ce in cap nici unul din noi nu o are.

Obsidian. Nu ne va mira cand piatra va opune rezistenta gandurilor. Menirea ei ancestrala n-a fost sa fie sculptata de un neghiob oarecare, dar acesta-i va fi, pana la urma, destinul. Ce n-avea cum sa stie, sunt noptile petrecute in ascutirea daltei ce urma sa ii onduleze formele brute.

Sovaiala. Cu mainile tremurande ale cioplitorului de pietre, fiecare gand pe care-l etala din neant era un rebut de piatra, nesigur ca se va putea aglutina in mintea altora. Totusi, ramanea la atitudinea fiecaruia daca-si dorea munca de arheolog, asumandu-si sa refaca din fragmente, printr-un exercitiu abstract, mulajul sub care forma finala a pietrei luase viata. Desigur nu oricine vede in molozul din jur formele potentiale ce-si lasa asteptata descoperirea. Nostalgia formei nedescoperite ne va cuprinde inevitabil, probabil in momentul cel mai putin asteptat; poate intr-o zi cand soarele arde prea tare pleoapele sau cand ploaia biciuie bucata de pamant pe care o dizlocuim cu totii, definindu-i limitele.

Chimie stelara. Cu fiecare deschidere a ochilor, se lovea ritmat de zidul implacabil al propriei nefiinte. Era rezultatul vidului interior, modelat sub forma unui balon umplut cu neant, sculptat de o mana anonima, careia nu stia daca sa-i multumeasca sau sa-i batjocoreasca lucrarea. Dilema aceasta e veche, veche de cand particula era si unda si punct. Vom sari peste detalii si peste pesimismul cosmic ce inopinat a tras o dara neagra pe textul mai sus expus, taind ca un bisturiu hartia realitatii, impartind in doua o minte ce-si credea unitara pledoaria.

Momeala. Simtea nevoia sa eviscereze burta balenei ce-i impiedica ascensiunea spre autentic; ii era familiara lingusirea lasciva a protoexistentei care se manifesta peste tot in jurul sau, dar nu intelegea cum sa-si revendice fructul cunoasterii, grabindu-si inaltarea spre sublima viata promisa.

Pecete. Ca sarea pe rana, isi propusese ca in acest an sa devina picatura de haos intr-un ocean de ignoranta. Demersul sau era entuziasmant si lipsit de importanta, dar intelegea profund ca prin aplicarea constanta a unor picaturi de ceara, isi va putea lasa si el amprenta intr-un loc ce va fi fost candva celula pluripotenta din care toate vlastarele generatiei sale se vor fi nascut.

“Oricine vede viata ca fiind altceva decât o iluzie ce se autodistruge, este înca absorbit de viata.”

Novalis

no comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.