Gandesc, deci as vrea sa nu.

Haide sa iti spun ce cred eu. Poate te intere­seaza, poate nu. Poate tot ce scriu e o prostie, poate tot ce scriu e o prostie fru­mos scrisa. Ade­varul e ca nu con­teaza, ade­varul e ca vreau sa scriu ceea ce cred eu si nu ma intere­seaza ca te intere­seaza sau nu. Si gata. Ce cred eu, da, dar ce cred eu despre ce?, buna intre­bare. Ce cred eu despre un subiect care ma fascineaza, ma fra­man­ta de ata­ta vreme incat nici nu stiu cand a inceput. Poate demult.  Sig­ur demult. Ca o rama care face galerii prin pamant…divaghez!

Da, ce cred despre un subiect care ma fascineaza de foarte mul­ta vreme. De fiecare data cand imi doresc sa vorbesc despre asta o las bal­ta. Sterg para­graf cu para­graf ceea ce m-am gan­dit sa scriu timp de ore intre­gi sau zile intre­gi. Nu este nici o modal­i­tate fru­moasa de a o spune. Poate nu este o modal­i­tate de a o spune punct. Am sa incerc totusi cu acele cuvinte, putine si nefolos­i­toare pe care le am, sa exprim ce cred eu despre acest subiect care ma tot roade de ata­ta vreme. Este evi­dent vor­ba despre, stai, imi tre­buie o melodie sa ma puna pe flow, alt­fel par­ca totul e asa, sec. Ce fru­mos suna. Par­ca imi vine sa vorbesc acum mai cu patos, asa, ca ora­torii de demult.

Sa revenim. Vor­ba nu poate sa fie decat despre cea mai veche intre­bare, ma rog, poate nu cea mai veche dar cu sig­u­ran­ta cea mai intere­san­ta, poate nu cea mai intere­san­ta insa, sig­ur o intre­bare care nu are raspuns. Si atun­ci de ce se mai intre­a­ba lumea. Intere­sant, ma rog, divaghez iar. Intre­barea, da, intre­barea este daca exista sau nu exista, dar nici asa nu suna bine, nu cred ca prob­le­ma este daca exista sau nu, sau…?

De ce e asa de difi­cil nu inte­leg, sau poate nu e difi­cil deloc. E greu sa ne admitem noua insine ce con­sti­en­ti­zam dupa aceas­ta intre­bare, raspun­sul ne mod­i­fi­ca, ne schim­ba fun­da­men­tal. Nu con­statam asta la o privire super­fi­ciala asupra intre­barii. Dar asa e. Toa­ta via­ta noas­tra depinde de aceas­ta intre­bare indifer­ent ca ne intere­seaza sau nu. Si e trag­ic cat de puti­na lume sta si isi adreseaza aceas­ta intre­bare. Sau cat de puti­na lume sta si pune intre­bari in gen­er­al … divaghez, iar.

Tot nu am adresat intre­barea, urmeaza, urmeaza, rab­dare. Am invatat ca nu e grea intre­barea cat raspun­sul la aceas­ta intre­bare si nici macar raspun­sul ci ceea ce urmeaza dupa raspuns, ce impli­ca el de fapt. Si impli­cati­ile sunt enorme se pare. Schim­barea este dureroasa, de cele mai multe ori, asa ca oamenii nu prea vor sa schimbe nim­ic din via­ta lor, daca s-ar putea si-ar dori sa con­troleze cat mai mult din ea ca ziua sa fie cal­ma si pre­dictibi­la. Divaghez, evi­dent.

Am sa incerc o alta abor­dare. Poate asa o sa fie mai la inde­m­ana.

Raspun­sul este ca oamenii de cele mai multe ori prefera o min­ci­u­na in pofi­da ade­varu­lui, daca min­ci­u­na le da o stare de con­fort si lin­iste inte­rioara, chiar daca e fal­sa, adi­ca stai, min­ci­u­na e prin defin­i­tie fal­sa, divaghez. Oamenii prefera sa mear­ga in genunchi pe pietre si sa verse lacri­mi o mie decat sa afle ca sunt pateti­ci facand asta si ca mila pe care doresc sa o inspire, nu vine decat de la cei care ii vad. Asta doar pen­tru ca asa cred ei ca doban­desc lin­is­tea inte­rioara, adi­ca locul in rai, nici eu nu inte­leg cum poate fi asta ace­lasi lucru, se pare ca ne dorim lin­is­tea inte­rioara sa ajungem in rai … sau e invers, nu inte­leg, divaghez!

Nu am raspun­sul, chiar daca mai sus am dat impre­sia ca il am insa, cate ceva stiu sig­ur. Stiu sig­ur ca oame­nilor le este frica de ceea ce nu inte­leg, si de moarte deci. Sunt sig­ur ca atun­ci cand mori neu­ronii tai nu mor ime­di­at, nu e ca in filme, neu­ronu­lui ii tre­buie 4–5 minute sa moara, exista ast­fel activ­i­tate cere­brala, cu alte cuvinte mai ai timp sa con­sti­en­tizezi ca mori. Ce faci daca nu esti impacat cu tine, cu altii, cu acest fapt…atunci cand mori, adi­ca atun­ci cand tehnic esti mort, si te apu­ca dis­per­area chiar inainte de moartea ultim­u­lui neu­ron, daca esti impacat e un rai, daca nu e un iad si se per­petueaza la infinit sau dureaza ultimele secunde ? … core­land asta cu fap­tul ca un vis dureaza mii­mi de secun­da, daca l-ai pre­lun­gi la tim­pul nece­sar ultim­ilor neu­roni sa moara, n-ar fi un cosmar/vis fru­mos aproape infinit ?!?… da, intr-ade­var e ciu­dat sa raspun­zi la o intre­bare cu o alta intre­bare. As putea sa pre­supun ca scop­ul aceast­ei min­ci­u­ni fru­moase este sa inveti sa devii impacat cu tine si cu ce lasi in urma ta atun­ci cand mori. Cum am ajuns de la a ne pre­gati pen­tru moarte la zeciuiala, averi, cat­e­drala man­tuirii nea­mu­lui … ma rog, divaghez!

In con­cluzie, min­ci­u­na se naste atun­ci cand iti este frica de ade­var, ti-e frica sa il spui, sau pur si sim­plu nu vrei un ade­var vrei ceva in loc, ast­fel aber­ati­ile care se nasc de aici sunt pur si sim­plu gro­bi­ene. Asa ca in loc sa accep­tam ca avem o sin­gu­ra via­ta, sa ne bucu­ram de ea cum ni se pare noua ca ne stim bucu­ra de un dar pe care il pri­mesti doar o data, noi cau­tam sa ne auto-inse­lam cu tot felul de par­a­digme care au rezi­s­tat doar pen­tru ca oamenii sunt fricosi si len­e­si. Cred ca toti ne-am simti mai liberi daca am sti ca nu exista cine­va aco­lo sus si ne priveste tot tim­pul si ne jude­ca tot tim­pul si poate sa vada in unicul loc in care avem impre­sia ca sun­tem sin­guri, in mintea noas­tra. Lib­er­tatea din pacate, dupa cum ne ara­ta in atatea cazuri isto­ria noas­tra, atat de scur­ta, este din toate par­tile com­bat­u­ta si elim­i­na­ta. Omul nu este liber, nu spun ca nu a fost nicio­da­ta, nu spun ca el nu se naste liber, spun doar ca, omul nu este liber. Si atat.

Am inceput cu raspun­sul, destul de scurt com­par­a­tiv cu cat as fi vrut sa spun, doar pen­tru a va lasa voua acel fru­mos cadou care ates­ta fara­ma de lib­er­tate si anume, liberul arbi­tru si cu el lux­ul de a va adresa voi voua insi­va intre­barea si dor­in­ta de raspuns. Asta daca ati ajuns sa citi­ti pana aici.

In final as spune ca goana dupa deziluzii il duce pe om pe cai necunos­cute sau arhi­cunos­cute, in alta ordine de idei nu spun ca nu exista dum­nezeu, ar fi fals, nu spun nici ca exista, ar fi la fel de fals, spun doar ca sig­ur, sig­ur, sig­ur, daca exista nu cred ca imi va fi rev­e­lat de alti oameni , asta si ca imi aduc acum aminte de ata­tia ca si Gior­dano Bruno, Thomas Paine, Paul-Hen­ri d’Holbac, Bernard Gui, Jaques de Molay nu stiu de ce ultim­ul dar oricum etc.

Via­ta este un pam­flet, destul de grotesc, si tre­buie lua­ta ca atare.

 

© 2011 — 2013, Andreiul. All rights reserved.

no comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.