Disec truisme

by Andreiul

0f86d0298ab1e6261f57ad459b5666b7

Spre noi si nedescoperite dis­ec­tii gan­dul, usor ca o pasare fara aripi, ma poar­ta. Suferind de nim­ic altce­va decat de nevroza, si o obsesie com­pul­si­va de a vor­bi si gan­di gra­mat­i­cal corect, inzes­trat cu marin­imie si capa­bil de o zgarce­nie ce i-ar lasa pe cei mai faimosi avari gura-cas­ca, por­nesc din nou spre deloc lumi­natele unghere ale cunoas­t­erii din bur­ta, cu gan­duri ce ar evis­cera si cele mai atent lucrate opere de arta ale faimosilor Mac si Don­ald, Chei ef Si, pre­cum si altii mari si uni­ver­sal recunos­cu­ti creeatori de moda.

As spune ca e o batal­ie pier­du­ta inainte de a fi incep­u­ta. Dar nu finalul con­teaza ci dru­mul spre el. Meto­da aleasa pen­tru aceas­ta intre­prin­za­toare mis­care, nu poate fi decat una. Cunos­cu­ta mie nu imi este inca. De aceea, cu ner­a­b­dare si intristare, prin tot locul caut metode care mai de care mai iesite din comun si mai deprinse din comun pen­tru a dis­e­ca si anal­iza tru­is­mele ce, pro­pa­gan­duse pre­cum meduzele prin ocean­ul de tran­spi­ratie si dejec­tii imac­u­late, gas­esc mereu gazde in mintea caro­ra sa-si faca nu altce­va decat un cuib in care cu prea­mare iscus­in­ta si obscen­i­tate isi gas­esc perechile si se mul­ti­pli­ca pre­cum paduchii pe un caine vagabond. Aceas­ta mereu con­tin­ua si nesabui­ta delasare intru propa­gare, altce­va decat sa strice pre­cum bac­teri­ile un cadavru in padure, nu face. O mai grea aven­tu­ra nici ca puteam sa-mi aleg. Un maestru iscusit si desavar­sit voi deveni in urma aces­tui drum, cau­tat de lip­i­to­rile si mai cu sea­ma de rarii pesti­sori aurii voi fi. Inimag­in­abil de mul­ti si comu­ni, ned­ifer­en­tiati unii de altii, calu­tii de mare nici ca au sa-mi dea de urma, avan­du-si via­ta oran­dui­ta de la nastere, neabatan­du-se de la normele ce adanc in com­por­ta­ment le sunt impri­mate, urma de imag­i­natie si impul­suri de lib­era expri­mare nici ca le trece prin minus­cu­la lor ram­a­sita de minte. Nu ramane decat un pro­ces de elim­inare in urma caruia sa dau de cei ce de aceas­ta mal­adie maligna sunt ocol­i­ti. Ei sunt cheia. Ascun­si adanc in stra­fun­durile oceanelor de maz­ga int­elec­tu­ala isi creeaza un camu­flaj per­fect pen­tru a supravi­e­tui. Pre­cum cameleonii se inte­greaza social si pe fata lor iner­ta nu se poate citi decat feri­cirea ca mul­ti­mea trece pe lan­ga ei nea­vand nici cea mai vaga idee despre acce­se­le de lib­era expri­mare man­i­fes­tate inaun­trul cutiei craniene, departe de ochii curiosi si iscodi­tori ai rechinilor pusi nu pen­tru altce­va decat pen­tru a opri orice acte de genul. Un balet stralu­ci­tor li se vede pe ochi de fiecare data cand cu o gratie rar intal­ni­ta stra­pung cu fur­culi­ta ochii acelo­ra care, istovi­ti de ata­ta pseu­do-munca pseu­do-int­elec­tu­ala, arun­ca cu o gratie groteas­ca cuvinte nici pe jumatate inte­lese. Pen­tru cei ce sunt ascun­si in vazul tutur­or, aces­te crime des­fa­sur­ate in silen­tiu, devin un stil de via­ta din care alt prof­it nu au decat cel de a-si vedea calu­tii de mare si lip­i­to­rile nimicite printr-un lung si deloc sim­plu rit­u­al. De fiecare data cand acest rit­u­al se des­fa­soara, el ia amploare, nu prin sim­pla dor­in­ta din ce in ce mai nesa­tioasa ci prin lucirea de ochi per­cep­u­ta de altii care, din coltul inca­perii, cu o per­ver­sa placere privesc inaun­trul sufle­tu­lui cand acest rit­u­al ia loc.

Dar sa lasam aceas­ta deloc orto­doxa cale pe care pasii de pana acum ne-au indrep­tat. Metodele de propa­gare a ade­varu­lui au devenit, daca nu inex­is­tente, as spune eu foarte fin con­tu­rate. Din aceas­ta cauza, cred, toti acced spre ade­varurile alto­ra si uita, din nesti­in­ta sau din pura dor­in­ta de a apartine la ceva, cu un spir­it crit­ic sa abor­deze ceea ce pe gat li se forteaza. Prob­a­bil unii sunt mai rezis­ten­ti ca altii la reflex­ul de a regur­gi­ta si, sen­za­tia provo­ca­ta de eroz­i­unea ade­varu­lui con­tor­sion­at si cio­plit de alti orbi creeaza un dis­con­fort la panse­lutele dezo­bis­nu­ite de coroziv­i­tatea pe care ade­varurile dure o impri­ma stom­ac­u­lui.  Ast­fel revoltate si moti­vate por­nesc in marea aven­tu­ra de tzopa­iala si cu o migala de chinez batran, a schim­ba argu­mentele cu pareri se por­nesc a face, indul­cind si cat­ife­land mar­gin­ile obtuze ale ade­varu­lui aspru si deloc usor de inghi­tit. Rezul­tat­ul este fac­torul de decizie final, meto­da fiind lasa­ta ambigua, ast­fel, orice este si devine per­mis. Reg­ulile jocu­lui fiind doar de cati­va stiute si cu desavar­sire nescrise. Put­erea ramane  departe de unde lumi­na reflec­toarelor cu inten­si­tatea a zece mii de sori bate, tot ochi­ul orbu­lui con­cen­tran­du-se pre­cum moli­ile spre lumi­na cea mai inten­sa, zona gri si nea­gra ramanand acce­si­bi­la doar celor ce, inar­mati cu un bis­turiu si incan­tatii de la babele de pia­tra, cu incredere neabatu­ta por­nesc.

Difi­cil nu este decat ca, dupa ce din aparent impen­e­tra­bi­la intunec­ime te intor­ci si, povestind de cele ce pe pro­pria piele le-ai simtit si le-ai vazut, de crezut nimeni nu te crede. Ajuns in aceas­ta roa­ta neb­una, altce­va decat sa lasi bis­turi­ul jos si sa-l inlocuiesti cu o fur­culi­ta, nu-ti ramane de facut.

Cum am obis­nu­it, cu un vers ce calauza mi-a fost, va las…L.Blaga-Eu nu …

Lumi­na alto­ra
sug­ru­ma vra­ja nepa­trun­su­lui ascuns
în adânci­mi de întuner­ic,
dar eu,
eu cu lumi­na mea sporesc a lumii taina-
si-ntoc­mai cum cu razele ei albe luna
nu mic­sore­aza, ci tremu­ra­toare
mareste si mai tare taina nop­tii,
asa îmbo­gatesc si eu întuneca­ta zare
cu lar­gi fiori de sfânt mis­ter
si tot ce-i neîn­te­les
se schim­ba-n neîn­te­lesuri si mai mari

sub ochii mei-

9caf161740be732e869697bc4c32-post

© 2013, Andreiul. All rights reserved.