1522128_668226336533235_1754682585_nInspi­ra­tia vine in multe forme, une­ori are coerenta si poti creea o postare, alte­ori sunt doar umbre de stele pe un asfalt vas­cos si chiar daca le urmezi con­secvent, ele tot nu duc nicaieri. N-as minti daca as spune ca de cele mai multe ori merg dupa pro­pria-mi umbra pe drum in sper­an­ta ca ea ma va duce sin­gu­ra si de capul ei unde­va departe. Fac asta stand in pat si-mi dau sea­ma ca poate de aceea nu ajung nicaieri. Incerc sa fiu foarte ermet­ic in ce zic, ast­fel ca citi­torul sa aiba o pla­ja larga de inter­pretare a tex­tu­lui. Asta si…sa ma pot scuza daca nu intelege nimeni nim­ic din ce scriu, sau daca nim­ic nu are legatu­ra cu nim­ic. Adopt si adaptez un stil schizo-volatil, oare­cum ca si gan­durile si per­cep­tia mea despre via­ta. Haos-ul ne guverneaza pe toti si El, atot­put­er­nicul ele­ment pri­mor­dial, e cu-atat mai mis­te­rios si mai intri­g­ant cu cat imi dau sea­ma ca fiecare rand din ori­care text de pe lumea asta putea sa o ia in orice direc­tie si fap­tul ca o ia pe o direc­tie sau pe alta depinde de tine si intrea­ga ta for­matiune de pana atun­ci. Tu ghidezi un sir de gan­duri din­spre hao­sul din mintea ta spre o buca­ta de har­tie, un mon­i­tor sau un inter­locu­tor. Si cine­va poate sa citeas­ca acea ordine si sa pro­d­u­ca in organ­is­mul sau mod­i­fi­cari la niv­el cor­ti­cal si hor­mon­al, fara nici un fel de alt stim­ul decat cel vizual. Ramane fasci­nan­ta aceas­ta idee indifer­ent de cat de mult ai anal­iza-o.

Dar sa lasam lucrurile serioase. “Pen­tru daca te ia som­nu cand citesti” devine noua mea par­a­dig­ma de abor­dare a unor oameni. Oricum e mai ok decat cum era par­a­dig­ma de pana acum, aleg sa cred ca oamenii sunt igno­ran­ti, in gen­er­al, pe subiecte care le ies din sfera de interes direct. Dar subiectele care ies din sfera sunt incomen­su­ra­bil mai multe decat cele care intra, asta la marea majori­tate a oame­nilor si despre ea, acum, nu voi vor­bi. Din cur­toazie am men­tion­at-o. Pen­tru ca e mul­ti si con­suma cea mai mare can­ti­tate de Nuro­fen. Unde vrei sa ajun­gi cu asta, Andrei?, get on with it…

Da, prob­a­bil asta e, nu incerc sa trans­mit nim­ic exact in nici o postare. E doar un joc de cuvinte menit sa incerce sa activeze cati­va neu­roni la celalalt cap­at si de multe ori nici macar asta. Dar gra­biti fiind nu ne mai bucu­ram de jocuri de cuvinte ci doar de “get to the point!”, “what’s the point?”.

Cum poate sa moara cine­va care nu s-a nascut nicio­da­ta?, that is why jesus will live for­ev­er…

De negat nu pot sa neg ca func­tioneaza. Ter­apia prin metafore, epitete, inver­si­u­ni si hiper­bole, toate cat mai ermet­ic adunate si inn­o­date cu nodul gor­dian si arun­cate in cutia pan­dor­ei, texte care au sens doar daca nu le citesti si prind via­ta atun­ci cand sunt arse. Toate aces­te fru­moase fig­uri de stil creeate doar ca omul sa-si poa­ta arun­ca toa­ta frus­trarea pe lumea larga…in lumea larga si sa fie si apre­ci­at de ea pen­tru asta. Cat de fru­mos e omul sim­plu. Aproape la fel de fru­mos ca si umbra sa.

Prob­a­bil ca un stil ermet­ic ramane car­ac­ter­is­tic unei per­soane intro­ver­tite si con­tem­pla­tive si de aceea, arid fiind, e la fel de comestibil ca nisip­ul. Expre­siv­i­tatea in expri­mare si vivac­i­tatea imag­inilor evo­cate de scri­itor vin din con­tac­tul direct cu coroziv­i­tatea vietii, de care, fara sa stim macar, cei mai mul­ti din­tre noi ne fer­im. Con­tac­tul cu via­ta aduce schim­bari, de cele mai multe ori ire­versibile si pro­duce inceperea unei meta­mor­foze care e com­plet in afara con­trolu­lui nos­tru. Da, e la fel de pla­cut pre­cum suna.

Acum incep sa inte­leg sce­na din Fight Club, cand Tyler Dur­den ia mana de pe volan si spune “Let go!”. E rev­e­la­tor momen­tul cand iti dai sea­ma ca mainile tale, tu, nu ghidezi nim­ic din jurul tau si, desi ai iluzia asta, via­ta ta e doar o frun­za intr-o tor­na­da ce te lasa ametit mul­ta vreme dupa ce-a tre­cut. Sunt sig­ur ca atun­ci cand ai capul plin de cucuie de la caza­turi si lovi­turi esti mai feric­it decat atun­ci cand esti in spatele unui ecran si ii vezi pe altii cum mis­ca lumea din stan­ga in dreap­ta. Citat­ul asta, in capul meu e con­stru­it alt­fel de fiecare data cand il aud sau citesc :

In the world I see — you are stalk­ing elk through the damp canyon forests around the ruins of Rock­e­feller Cen­ter. You’ll wear leather clothes that will last you the rest of your life. You’ll climb the wrist-thick kudzu vines that wrap the Sears Tow­er. And when you look down, you’ll see tiny fig­ures pound­ing corn, lay­ing strips of veni­son on the emp­ty car pool lane of some aban­doned super­high­way.”

© 2014, Andreiul. All rights reserved.

no comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.