Noaptea, cele mai frumoase flori isi risipesc parfumul

by Andreiul

ryanmcarthur12Mintea imi este acum luminata de revelatii pe un monitor. Luciferice si paradisiace idei mi se perinda prin fata ochilor si  pe masura ce noi si fermecatoare adevaruri prin timpane imi trec, precum ciocanele ce sparg vasele de lut, impamantenitele axiome prin care privesc lumea, se sfarama, lasand goluri de cele mai multe ori greu de umplut. Suna pesimist dar, precum un borcan vidat este avid dupa aer, la fel fiecare gol format e avid de informatie. Accentuez ideea ca informatia pe care o absorb, e filtrata deja de cel putin o minte, luminata sau nu. Incerc din rasputeri ca acest proces nesatios la nesfarsit sa-l prelungesc, si cat mai mult sa ma bucur de acest echilibru pe care informatiile si golurile intre ele il joaca.

Noaptea ramane cel mai productiv anotimp. E o subdiviziune aparte a celor 24 de ore fiindca in orele de noapte luna destainuie mastile pe care toti le construim dezvaluind adevarata fata a celui cu care vorbesti. Uneori poate fi chiar monolog, vazandu-te si analizandu-te pe tine asa cum esti. Nu stiu daca exista ceva mai revelator pe lumea asta decat o oglinda. Cand in ochii tai te uiti, atent, daca te observi, ca si cand din mers, fugar iti surprinzi reflexia in ceva vitrina, ti se reveleaza intreaga ta fiinta. De cele mai multe ori iti feresti privirea, si rusinat cauti un alt punct spre care sa iti atintesti ochii si gandurile. Suntem oare atat de deconectati de noi insine incat mereu cautam puncte exterioare de care ca de niste ancore sa ne fixam, si cu nonsalanta contrapunctul sa-l neglijam complet?

Adanc in noapte, doar cei ce nu dorm sunt privilegiati cu nebanuite revelatii, pe care somnul cu visele lui desarte, le neaga sau le minimalizeaza existenta. Noaptea ramane rezervata celor ce-si neaga impulsurile implacabile si doar zbatandu-se in angoasa vietuirii nocturne, obstacolele devin obiective indeplinite si suma lor contureaza constelatia care la final leaga toata existenta noastra.

Noaptea traita cu cinism si nihilism dezvaluie cele mai frumoase rasarituri.

Martirii acestui nevazut camp de lupta raman adesea anonimi si sub priviri congelate in soarele unei zile de vara, se topesc precum plasticul pe jar, facandu-se din ce in ce mai mici pana cand microscopica lor dimensiune nu mai are nici o relevanta pentru existenta. In final asta este soarta noastra a tuturora. Drumul pana la modul in care esti reciclat de natura e irelevant si in final naturii nu-i pasa ca-l recicleaza pe Mozart sau Einstein sau Orwell. Ne pasa noua, celor ce, tarziu in noapte, cautam ramasite ale reciclarii lor si, ca un puzle la care orbeste ii cauti si piesele, incercam sa recompunem The Big Picture. Ramane totusi o fuga dupa un tren deja in miscare. Pornim cu axiomatica aroganta si atotputernicie, doar ca, la final sa ne simtim zdrobiti de nesemnificativitatea existentei noastre si uimiti de faptul ca am experimentat lumea prin prisma unei conglomeratii de molecule. Molecule ce-si vor relua ciclul formand alti indivizi intr-o nesfarsita sinusoida ce alterneaza intre viata si moarte.

Toata existenta noastra e negata prin moarte. Viata intreaga devine la fel de relevana ca si sarea de bucatarie sau nisipul din desert. Cum elevezi nisipul, cum faci o regina din sarea de bucatarie si un rege din bicarbonatul de sodiu? Ii dai iluzia unui scop, inobilata cu ideea unui motiv specific al existentei tale la al carei final exista posibilitatea de a-ti petrece o alta viata, eterna, inaltata si dubios de buna. Adica praf in ochii cel mai larg deschisi pana cand sunt atata de iritati incat nu mai deosebesc realul de imaginar, lasand sa se vada doar o ceata deasa care sa explice tot.

Adanc in noapte simti mai puternic apasatoarea singuratate ce cu forta a o mie de sori asupra ta preseaza. Singura scapare o reprezinta oglinda. Ea fixeaza in creierul tau amprenta ta in lume, te asigura de existenta ta si te invata cum sa te descotorosesti de recuzita pe care migalos ai asamblat-o.

Adanc in noapte Adevarul apare precum Meduza, te impietreste si te ingrozeste, armatele de statui devin exemple  necontenit amintite celor ce de la drumul batatorit vor sa se abata. Oglinda este si aici singura modalitate prin care poti privi Adevarul in fata.

Rafinamentul observatiilor se lasa revelat doar daca ochii ce le privesc sunt indeajuns de cutezatori si informati, vederea unui laic fiind la fel de clara ca cea a unui orb in intuneric. Doar obisnuinta cu tonurile subtile ale noptii vor revela atat de firavele licariri a caror configuratie atat de des trece neobservata.

Am sa las nebanuita luciditate a lui N. Stanescu sa strecoare petice de lumina prin crapaturile din barajul gandirii actuale : “Eu cred ca un om este ceea ce-si aduce aminte despre sine insusi. Bunaoara, eu ma consider pe mine ceea ce imi aduc aminte ca sunt. De asta, uneori, oamenii sunt, in aparenta, schimbatori, sau in mod diferit, fiindca de fiecare data iti aduci aminte alte lucruri despre tine insuti.”

© 2014, Andreiul. All rights reserved.