Observatorul unui experiment social

by Andreiul

I wish I could photosynthesizeMeticulozitatea in exprimare, aranjarea si rearanjarea de cuvinte, ingreuneaza textul si intarzie spontaneitatea. E ca un fel de zona de confort literara in care literalmente nu fac decat sa redescriu conexiuni sinaptice traite si retraite prin bufeuri emotionale de diferite intensitati. Cert e ca singura modalitate de a iesi din acest pattern prin care editez ganduri e curiozitatea. E gratis sa fii curios, beneficii sunt multe, insa pentru unii, a aduna cunostite e la fel cum ai aduna carti intr-o biblioteca din podul casei, pod pe care nu-l vizitezi decat atunci cand pui cartile pe raft. Frumusetea exprolarii e ca poti sa reconstruiesti toate cate le stii la acel moment in functie de ce afli, cu conditia ca ceea ce tocmai ai descoperit sa fie real, sa fie cat mai obiectiv si sa te feresti sa cazi in capcana de a crede ca perceptia ta sau a altcuiva este realitatea. Turnul de fildes a inceput prin a fi pamant, iarba, elefant si in cele din urma, supus iscusintei si vointei devine turn. Nu incepi cu fildesul, incepi cu tarana. Cu alte cuvinte, e un proces indelungat cel de a intelege lumea cat mai obiectiv posibil.

Negociez azi gandurile cu unul din elementele mondene pe care inveti sa le accepti, ubiquitatea suferintei. E inevitabil prezenta atat in propria viata cat si la fiecare colt de strada. Nu de putine ori ca sa scap de macinarile interne am cautat sa inteleg suferinta altora, sa o patrund, cu alte cuvinte am devenit curios despre suferinta celorlalti si mai exact, mecanismele compensatorii pe care le dezvolta pentru a-si crea un traseu mai suportabil prin existenta. Nu ma gandeam insa ca intelegerea suferintei lor ma va pune si pe mine in postura de a-mi dezvolta mecanisme de adaptare la ce am inteles. Repetitivitatea suferintei starneste, in principiu, aceleasi mecanisme adaptative: negarea, furia, negocierea, depresia si acceptarea. Cu cat treci mai des prin aceste mecanisme, toate, cu-atat devii mai suplu emotional si deci vei accepta situatiile mai rapid. Sa nu uitam, e o diferenta intre situatiile impuse asupra ta din exterior si cele creeate de tine. Acelasi punct final le incununeaza pe toate in schimb. Pasii pana acolo sunt multipli si lipsa miscarii in directia finala nu face decat sa ne lase blocati intr-unul din stadiile intermediare. Unde vreau sa ajung e ca am observat ca majoritatea oamenilor pe care ii vad in jur raman blocati intr-una din fazele intermediare procesului de adaptare la situatiile vietii, tragedii sau drame, uitandu-si astfel telul, macerand in propriile confuzii, construind ca rampe de izbavire cercuri vicioase de circumferinte diferite, mustind toxicitate ce aluneca in toate interactiunile pe care le au. Aceasta toxicitate coroziva, anchilozeaza emotional facand metamorfoza din omida in fluture aproape imposibila, fara interventia exterioara a unei alte varietati de factori, care cu putin noroc vor invinge rezistenta dezvoltata. Perceptia asupra suferintei e subiectiva, fiecare pas necesita o transformare interioara extensiva acompaniata de exersarea unei elasticitati emotionale, mereu fiind constienti ca modul de adaptare determina viitorul nostru emotional, no pressure!
Merita numai mentionat ca unele acceptari moduleaza, in gradiente diferite, intensitatea anumitor situatii, inchizandu-le sau potentandu-le. Cu alte cuvinte, e important ca ce accepti sa fie real si nu mit, sau o varianta total subiectiva a realitatii adica perceptii, deoarece acceptand mituri vei inchide, partial sau total, usa asupra obiectivitatii, afectand intregul model pe care fiecare il construieste despre ce e veridic, inhiband interactiunile ulterioare cu realul, favorizand cresterea crengilor „nesanatoase” din copacului genealogic emotional.

Pare complicat. Pare neserios si zvanturat insa frivolitatea e si ea un pas intr-o oarecare directie.

“If you set yourself to it, you can live the same life, rich or poor. You can keep on with your books and your ideas. You just got to say to yourself, “I’m a free man in here” – he tapped his forehead – “and you’re all right.”  –  George Orwell, Down and Out in Paris and London

© 2016, Andreiul. All rights reserved.