Observatorul unui experiment social

by Andreiul

I wish I could photosynthesizeMetic­u­loz­i­tatea in expri­mare, aran­jarea si rear­an­jarea de cuvinte, ingre­uneaza tex­tul si intarzie spon­tanei­tatea. E ca un fel de zona de con­fort lit­er­ara in care lit­eral­mente nu fac decat sa redescriu conex­i­u­ni sinap­tice traite si retraite prin bufeuri emo­tionale de diferite inten­si­tati. Cert e ca sin­gu­ra modal­i­tate de a iesi din acest pat­tern prin care editez gan­duri e curi­oz­i­tatea. E gratis sa fii curios, ben­eficii sunt multe, insa pen­tru unii, a aduna cunos­tite e la fel cum ai aduna car­ti intr-o bib­liote­ca din podul casei, pod pe care nu-l vizitezi decat atun­ci cand pui car­tile pe raft. Fru­musetea expro­larii e ca poti sa recon­stru­iesti toate cate le stii la acel moment in func­tie de ce afli, cu con­di­tia ca ceea ce toc­mai ai descoper­it sa fie real, sa fie cat mai obiec­tiv si sa te fer­esti sa cazi in cap­cana de a crede ca per­cep­tia ta sau a altcui­va este real­i­tatea. Tur­nul de fildes a inceput prin a fi pamant, iar­ba, ele­fant si in cele din urma, supus iscus­in­tei si voin­tei devine turn. Nu incepi cu fildesul, incepi cu tarana. Cu alte cuvinte, e un pro­ces indelun­gat cel de a intelege lumea cat mai obiec­tiv posi­bil.

Nego­ciez azi gan­durile cu unul din ele­mentele mon­dene pe care inveti sa le accep­ti, ubiq­ui­tatea sufer­in­tei. E inevitabil prezen­ta atat in pro­pria via­ta cat si la fiecare colt de stra­da. Nu de putine ori ca sa scap de maci­nar­ile interne am cau­tat sa inte­leg sufer­in­ta alto­ra, sa o patrund, cu alte cuvinte am devenit curios despre sufer­in­ta celor­lalti si mai exact, mecan­is­mele com­pen­satorii pe care le dez­vol­ta pen­tru a-si crea un traseu mai suporta­bil prin exis­ten­ta. Nu ma gan­deam insa ca intelegerea sufer­in­tei lor ma va pune si pe mine in pos­tu­ra de a-mi dez­vol­ta mecan­isme de adaptare la ce am inte­les. Repet­i­tiv­i­tatea sufer­in­tei starneste, in prin­cip­iu, ace­leasi mecan­isme adap­ta­tive: negarea, furia, negocierea, depre­sia si acceptarea. Cu cat tre­ci mai des prin aces­te mecan­isme, toate, cu-atat devii mai suplu emo­tion­al si deci vei accep­ta sit­u­ati­ile mai rapid. Sa nu uitam, e o diferenta intre sit­u­ati­ile impuse asupra ta din exte­ri­or si cele creeate de tine. Ace­lasi punct final le incu­nuneaza pe toate in schimb. Pasii pana aco­lo sunt mul­ti­pli si lip­sa mis­carii in direc­tia finala nu face decat sa ne lase blo­cati intr-unul din stadi­ile inter­me­di­are. Unde vreau sa ajung e ca am obser­vat ca majori­tatea oame­nilor pe care ii vad in jur raman blo­cati intr-una din fazele inter­me­di­are pro­ce­su­lui de adaptare la sit­u­ati­ile vietii, tragedii sau drame, uitan­du-si ast­fel telul, macerand in pro­pri­ile con­fuzii, con­stru­ind ca rampe de izbavire cer­curi vicioase de cir­cum­fer­inte diferite, mustind tox­i­c­i­tate ce aluneca in toate inter­ac­tiu­nile pe care le au. Aceas­ta tox­i­c­i­tate corozi­va, anchilozeaza emo­tion­al facand meta­mor­foza din omi­da in flu­ture aproape imposi­bi­la, fara inter­ven­tia exte­rioara a unei alte vari­etati de fac­tori, care cu putin noroc vor invinge rezis­ten­ta dez­volta­ta. Per­cep­tia asupra sufer­in­tei e subiec­ti­va, fiecare pas nece­si­ta o trans­for­mare inte­rioara exten­si­va acom­pa­ni­a­ta de exer­sarea unei elas­tic­i­tati emo­tionale, mereu fiind con­sti­en­ti ca mod­ul de adaptare deter­mi­na viitorul nos­tru emo­tion­al, no pres­sure!
Meri­ta numai men­tion­at ca unele accep­tari mod­uleaza, in gra­di­ente diferite, inten­si­tatea anu­mi­tor sit­u­atii, inchizan­du-le sau poten­tan­du-le. Cu alte cuvinte, e impor­tant ca ce accep­ti sa fie real si nu mit, sau o vari­anta total subiec­ti­va a real­i­tatii adi­ca per­cep­tii, deoarece accep­tand mituri vei inchide, par­tial sau total, usa asupra obiec­tiv­i­tatii, afectand intreg­ul mod­el pe care fiecare il con­stru­ieste despre ce e veridic, inhiband inter­ac­tiu­nile ulte­rioare cu realul, favorizand cresterea crengilor „nesana­toase” din copac­u­lui genealog­ic emo­tion­al.

Pare com­pli­cat. Pare nese­rios si zvan­tu­rat insa friv­o­li­tatea e si ea un pas intr-o oare­care direc­tie.

If you set your­self to it, you can live the same life, rich or poor. You can keep on with your books and your ideas. You just got to say to your­self, “I’m a free man in here” — he tapped his fore­head — “and you’re all right.”  —  George Orwell, Down and Out in Paris and Lon­don

© 2016, Andreiul. All rights reserved.