Probabil ca lectiile pe care le inveti ca om sunt deloc putine, urmand una dupa alta intr-o succesiune logica, devii pas cu pas, acea sculptura finisata al carei start e doar o amintire distanta.
Saritura cu prajina printre idei, e naturala doar celor ce inteleg ca viata e mai mult decat un flux continuu de evenimente neplacut de neplanuite. Continuand logic dezordinea de idei, nu vei putea gasi constelatia dorita indreptand haotic telescopul spre cer. Vei avea nevoie de pasi intermediari. Asemanator situatiilor reale in care oamenii vor raspunsuri simple la intrebari complexe, vei incepe prin a descoperi si descifra pasii necesari. Nimic simplu nu duce la complex daca ochii se pierd pe drum. Tocmai de aceea complexitatea nu se dezvaluie celui superficial oricata ratiune ar fi utilizata. Realitatea devine un sofism. Concluziile sunt false si drumul duce spre dulcele nicaieri.
Cand scopul calatoriei e sa ajungi nicaieri, traseul e simplu. Anxietatea ramane la un nivel minim si asteptarile intelectuale sunt mult sub nivelul unei conversatii utile. Presiunea unei concluzii dispare. Apare insa placerea unei conversatii al carei scop e conversatia in sine. Dar cui ii place sa vorbeasca de dragul de-a vorbi? …
Dar asta pentru ca in realitate vorbim pentru a umple golul imens dat de spatiul dintre noi.