“Cea mai frumoasa fictiune ramane realitatea de zi cu zi”, repeta mecanic de cateva ori aceasta propozitie, lovindu-se energic cu creionul peste frunte. Isi imagina probabil ca acel creion e un diapazon ce-i va furniza frecventa necesara scoaterii urmatoarelor propozitii din tunelurile de nepatruns ale mintii sale. Sau poate aceasta propozitie era apogeul celor 11 ani de distilari continue ale zilelor sale, un non-sens functional, simbolizat de multicolorate cioburi prin care percepea doar partial realitatea. Cu teama reflecta la ideea ca nimic mai sintetic de-atat nu va putea zamisli, ca toti acesti ani n-au compus decat un colaj imposibil de exprimat prin cuvinte, condamnat la o eternitate in anonimatul unei cutii craniene.
<Kin-tsu-gi>. Repeta de cateva ori cuvantul pentru a-l memora, atasandu-i o emotie in acelasi timp. Emotia era data de sentimentul ca nimic nu e intamplator in univers, desi studiase contrariul. Se vedea la persoana a 3-a, un amalgam de atomi, quarci, bozoni si multe alte particule elementare aglutinate pentru o perioada nesemnificativa intr-o bucata de carne, ce-a dat nastere unei constiinte doar pentru a fi sparta prin loviturile destinului, lasata apoi in voia sortii; un colectionar de zdrente ce-si formase propriul mozaic al existentei, impiedicandu-se in cautarile sale de un cuvant, gasit aleator pe-o postare de pe net, cuvant ce-i imbogatea acum pleiada de simboluri prin care examina realitatea si cu o semnificatie foarte apropiata de ceea ce simtea in acel moment.
Principiul lui Peter. Ramasese perplex in fata constientizarii ca exista un nume pentru acesasta notiune contra-intuitiva, prin care cu cat esti mai incompetent cu-atat urci mai rapid si mai sus in ierarhia unei corporatii, si a societatii, adauga el cu o nota de dezgust in ton. Soarele il lumina din lateral si cand, uitandu-se pe fereastra spre el, lumina puternica il forta sa-si stranga privirea; din senin il strafulgera ideea ca: “baza autocunoasterii e analiza reactiei pe care ceilalti o au fata de mine”.
“Cu cat mai mult iti ia sa explici un lucru, cu-atat stii mai putine despre acel lucru”; cu agonie isi aducea aminte de infinitatile petrecute in compania carentelor receptacule auditive, incercand sa se faca inteles, cand de fapt nu trebuia decat sa studieze mai mult. Era tanar atunci si usor miscat de parcimonia intelectuala si culturala a interlocutorilor sai, nutrind cu frenezie violente sentimente de greata. Dar asta a trecut. Acum se bucura de soarele care-i mangaia fata si care-i soptea ca lumea e bolnava de o incurabila insatietate pentru tot ce e nesemnificativ si derizoriu. Ca el, soarele, a vazut atatea cicluri de viermi transformati in oameni si invers incat a incetat sa-i mai numere si sa-i mai pese.
Incotro sa-si indrepte gandurile de aici?, ajunsese la punctul in care rastalmacise amalgamul de aschii de-atatea ori incat acum ii pareau doar firicele fine de nisip ce i se scurgeau printre degete. Nimic nu-i mai sarea in ajutor, nici oglinda, nici pumnalul, nici alte simboluri carora doar o mana de oameni le mai cunosteau semnificatia, si-atunci de ce sa le mai manuiasca. Vorbea singur, cu gandurile-i, mereu punand la cale o noua modalitate de a-si inspira semenii, de a le tintui privirile in oglinzile ce-ar reflecta lumina soarelui si-ar ofili excesul redundant, atasat extatic cu smerita solicitudine, dezvelind nuditatea primordiala sistematic schingiuita, inaugurand un om nou, incoronat de noul umanism si de o noua viata.
Degeaba…ceea ce doar mai tarziu va afla, vestejit fiind, e ca toata perindarea frenetica in servitudinea altora, era doar visul maret al unui neghiob dintr-un cosciug.