Nu am chef sa scriu. Deloc. Nici inspiratie. M-au lasat muzele prada disperarii. Am tot scris pe idei dar nici una care sa merite sa fie postata si citita. Cu alte cuvinte am scris prostii care atunci cand le scriam mi se pareau interesante, nu doar interesante mi se pareau parte din mine, din mintea mea. Ele ma compuneau atunci. Dar, mai incolo au devenit grotesti. Ganduri scrise pe un servetel intr-un bar infect.

Inca o calatorie in jurul soarelui. Pe masura ce acest an urmeaza sa se incheie nu pot sa nu ma gandesc la realizarile lasate in urma. Cea mai mare realizare este aceea ca inca pot sa rad. Acum pot sa rad ca nu am inspiratie. Dar nu intr-un mod inteligent, nu am inspiratie pentru asta. Vad o multime de topicuri zi de zi in jurul meu pentru a scrie. Fac un rezumat in cap, suna bine, cand sa scriu…pauza. Suna oribil. Poate sunt sarbatorile de vina, toti incearca sa fie fericiti. Nu-mi prieste fericirea. Ma hranesc din disperare, zile negre si interminabile, ganduri sumbre si preziceri catastrofale. Acum toti sunt fericiti, sau cel putin asa cred ca trebuie sa fie. Motivul?, nu stiu, nici eu cred ca nici ei. Sau acesta e doar accesoriu fericirii. Nu mai stiu, asta nu ma intereseaza. E nasol sa fii deprimat si toti in jur sa-ti rada in fata, de fericire. Sau nu deprimat, strain. Asa, ma simt strain intre atat de multe fete zambitoare. Nu-mi sunt familiare expresiile lor. Caut si eu motive sa ma bucur,  sa fiu fericit. Gasesc o nejustificata placere in a privi cum aluneca fulgii catre pamant. Neopriti de nimic. Un dans lin si calculat de hazard. Dar e o bucurie neimpartasita si deci nu o bucurie adevarata. O alta realizare e aceea ca am constientizat ca nu trebuie sa fii fericit ca sa poti sa razi. Realismul asta. Ne roade si ultima farama de magie.

Tocmai am sters un paragraf. Destul de lung. Si aiurea.

Sunt sigur ca nu-s singurul care simte asta. Cred ca e doar o perioada lugubra. Inexplicabil de prelunga. O faza prin care trecem dupa un soc puternic. Cred ca odata ce mintea ta s-a intins si a cuprins anumite idei, nu mai poate reveni la starea initiala. Unele adevaruri creeaza pietre de temelie in viata noastra.

Restul e budinca.