Modelele analitice ale tranzistorului bipolar

Fior. Isi deschise ochii, parca pentru prima data in diluata existenta, strafulgerat fiind de un simtamant strain. O lumina stranie il inconjura si-i incetosa privirea. Gusta pentru prima data o aroma purpurie si stranie. Era cea a podelei.

Cazuse. Dezmeticindu-se, cu nedumerire se opinti in memoria-i de o amintire similara. Nu era prima data cand se impiedica de praguri pe care singur si le crease; simtea un deliciu aparte gustand transpiratia-i de pe frunte cand cu frenezie, isi taia craca de sub picioare. Cu greata, inghiti adevarul ca avea denaturata placere de a-si pune piedici la tot pasul. Traista-i era plina de antipatii starnite din exces de zel sau dintr-un autism masochist. Dar, avea si avantajul de a rearanja repede orice detaliu ce contravenea imaginii ideale pe care cu atentie si-o ciobise in oglinda. Si in plus, stia ca o viata calcata pe pasii altora si fara piedici ducea de obicei spre dulcele nicaieri.

Nemuritor. Pentru o fractiune de secunda fusese. Luminase cerul, cu intensitatea adunata a miilor de sori ce-si aruncau semintele pe intreg universul. Frantura din etern, ce acum se dezintegra prin intrandul sau in atmosfera. Orbitoare lunecare, menita sa ramana neobservata de nimeni, intr-o parte a pamantului unde soarele nici macar nu bate vreodata. De fapt, toata aceasta pseudoschizofazie nu era decat rezultata din impactul unui craniu infinit de greu cu o podea infinit de rezistenta.

---

Si intamplatorul are regulile lui. Din coconul intelectual meticulos cusut in jurul vidului interior nu avea cum sa observe realitatea din preajma. Probabil de aceea ducea idei pana in prag de absurd, utiliza sens figurat pana la extenuare si privea cu nedumerire pe oricine nu-i impartasea pledoaria. Concretul nu-si da seama de sine ca e concret, insa le cere si altora aceeasi rigiditate pentru a putea comunica facil cu ei.

Efervescenta gandului pierdut. Meticulos adusese in existenta o mandala. Scopul existentei ei, predefinit. Era nimic mai mult decat un exercitiu de rabdare si uitare; de ordonare si rafinare paroxistica a momentului prezent. Dar analizand aprofundat, e de fapt capacitatea de a dedica acel nivel de sarguinta stiind ca la final totul va fi intors in haosul primordial. Nu stia, dar va fi fost cel mai concret mod prin care va fi invatat o notiune abstracta.

---

Vitrina cu sarlatani. Nu de putine ori pentru a putea sa innoate in liniste de la un concept abstract la altul, agita namolul de pe fundul infinit al inconstientului. Se trezeau atunci figurine antice ale caror existenta o speculasera unii frenetici, ce prin entuziasmul lor au gasit calea de incapsulare a mitologicelor forte ce misca materia. Devenise oare esenta ce muta tarana un exponat intr-o cusca, imblanzit si domesticit, s-a infaptuit oare incastrarea djinnului care in eoni a sculptat lutul acesta inert in Om ?

Gustul mov al schimbarii. Statea intrebator, in fata unui foc interior, cu o galeata de apa in mana. Trebuia sa arda, intinat cu o nebanuita nostalgie, acele redundante franturi de ganduri ce-l ancorau in ceea ce a fost candva momentul prezent. Cel ce va fi devenit nu peste mult timp ii cerea asta, un fel de sculptor ce priveste dintr-un viitor imaterial, daltuind mereu momentul prezent muncind spre opera ce se va desavarsi, probabil, intr-o generatie ce nu a vazut inca lumina zilei.

Sau, putea sa opreasca procesul si sa-si dedice calea batatoritelor coline, multumindu-se cu a privi din finit, vastitatea nemarginita a varfurilor inzapezite.

---

none are more hopelessly enslaved than those who think they are free