Cand nu-i a ta, viata ta

Lasitatea despotilor. Aluneca pe netezimea frazelor mai rapid decat gandurile puteau sa tina pasul. Intuitiv ajunsese sa faca bule de sapun in care sa incapsuleze idei si cuvinte. Forma sferica, ar fi avut menirea sa imite dar niciodata sa atinga soarele; bule de sapun fiind, s-ar fi strecurat mai usor in dreptunghiularitatea mintilor ce le vor fi intalnit in calea lor, doar pentru a se dematerializa printr-o pocnitura, lasand in urma germene de concepte si tiuit de urechi. 

Ce-i venea simplu era sa exprime fluid efemeritati. Efemeritatile capatand viata, imitau drumul ascendent al bulelor si dispareau in neantul infinit al zilei de maine. Unele mai repede, altele mai tarziu, toate se vor sparge intr-o miriada de picuri de roua, fiecare incapsuland un alt si nou univers, fractali ce vor genera la nesfarsit ganduri intr-o minte plina de ganduri, imitand dansul nesfarsit al haosului primordial. 

---

Intr-un univers indiferent, vidul interior devine insuportabil. 

---

Legamant. Atata timp cat, uitandu-se la altii, in privire avea admiratie, stia ca va fi urmat traiectoria unui viitor ce va fi fost mai bun decat daca i-ar fi privit cu invidie. Nicicand n-a fost mai usor sa te consume emotii ca si in momentul de fata. La un ecran distanta ai vieti ale unor oameni ce pana nu demult ramaneau invaluite in mister. Un trecut atat de tumultuos ca al nostru, si fondul afectiv, pun numai bine masa pentru un amalgam de emotii negative in care sa lancezeasca traitorii lor, nascand vieti ce cu un secol in urma erau doar speculatii rostite intre pufaituri de pipa. 

Bunica imi spunea ca strabunica ei ii povestise cum omul se transforma in functie de emotiile ce-l traiesc, adica asa cum gandurile ne schimba mintea, emotiile schimba corpul; ca frumosul e mai greu de pastrat inauntrul omului decat uratul; ca uratul era mai usor de vazut cand strabunica era fata, da acum, ochiul nu mai stie sa vada asa bine si miop fiind, trage la vascozitati limbice ca molia la felinar. 

---

Eterna reintoarcere a lui acelasi. Viata e un lung sir de lucruri marunte care duc spre un inevitabil.  

---

Alintare. Singurele mangaieri afectuoase pe care le avuse pana nu demult fusesera palmele primite de la destin. Un destin pe care in final a încetat sa incerce sa-l mai infrunte sau sa-l inteleaga, asumandu-si responsabilitatea de a-l trai. Trecusera secole in cei cativa ani pe care si-i petrecuse in abatorul intelectual, un fel de reformare intr-o doctrina ce n-a existat dincolo de acei pereti. Viata devine un lung sir de cioplituri, iar daca esenta cioplita e moale, tot ce ramane din cioplit sunt rebuturile aschiate imprastiate aleator pe un drum ce duce spre nicaieri. Descoperise, nu fara mirare, ca nivelul de lancezire general este viata in taramul lui “daca”, un prim nivel de existenta si interpretare, adica acela de a evidentia flegmatic de ce un lucru nu poate fi facut, evidentul adica; nivelul urmator, neintuitiv si cheltuitor de energie, initial, este angajarea in procesul de a ocoli evidentul si a gasi solutii alternative, evitand inevitabilul. Astfel, abatorul intelectual nu era decat, din orgoliu, refuzul de a recunoaste ineficienta ce-si inradacinase tentaculele in gandire si actiune.

Reafirmare. Fondul afectiv al unei populatii este extrem de stabil peste generatii. Angoasa se naste spontan cand dintr-o existenta linistita si predictibila, ordonata, haosul ne arunca in dezordinea unei realitati incontrolabil de zbuciumate. Chimia creierului este profund alterata, vidul interior aspira nesatios neurotransmitatori, reducand capacitatea de perceptie a realitatii din jur, fixand ahtiat orice comportament care diminueaza suferinta strabatuta. Orice cale, oricat de daunatoare, devine o cale de scapare. In astfel de momente, imperativul categoric este cultivarea rabdarii si intarzierea gratificarii imediate. Nimeni nu te invata cum, dar drumul duce spre dulcele nicaieri daca nu-i faurit prin sudoarea proprie.

remember, something given, has no value