Eu mi-s cel ce-s lipsa

Eterna efemeritate a neinsemnatatii. Sub umbra cedrilor seculari, absorbea cu nestavilita ardoare nesemnificativitatea ochilor ce-i privesc. Sub ocrotirea lor, luase un pumn de nisip in mana si-l stranse cu putere, stranguland universul. Dorea sa-i stoarca esenta pana la ultima suflare. Ura, fara succes, fiecare gram de nisip ce-i cadea din mana. Isi daduse seama ca initiativa de-a sugruma timpul, nu facea decat sa-i accelereze trecerea, tarana scapand printre degete neoprita. Era el insusi doar un vehicul, o clepsidra prin care se filtra temporar tot universul in maretia lui infinita. Treceau prin el eoni, particule milenare care-si aveau nasterea in panteci de supernove cu zvarcoliri violente, in ere ce-i depaseau perceptia. Timpul, eternul zeu, nu facea decat sa admire ambitiozitatea clepsidrei ce, esuand, opunea rezistenta trecerii.

La mila oamenilor nemilosi

Cand inaintezi cu spatele. Cine a raspuns ca in viata e musai sa fii fericit, a inteles gresit intrebarea. Distilata, viata e un lung sir de alegeri cu consecintele carora esti nevoit sa inveti sa traiesti. Sau nu. O cale duce spre seninatate iar alta spre Prozac. Roata a fost deja inventata, tomuri cu principiile unei vieti plina de virtute zac umplute de praf pe rafturi in camere vizitate de vant doar ; metamorfozate in zece secunde de faima pe instagram. Frica de plictiseala in era plictisului, oameni plictisiti alergand cu degetele pe un ecran.

Murind traiesti.

Kintsugi. Rupta, rigiditatea se cicatrizeaza lasand urme ce pot fi venerate ca rani de razboi si care sub lumina potrivita lucesc, vibreaza si invata. Decat cu mandrie poti purta ranile unui demult avut conflict interior. Lipsit de amenintare, portrete de goya isi etaleaza ranjetul, lipit pe corpuri diforme, animate de acelasi impuls ce-i muta pe toti, inaintand ca melcii spre groapa, crezandu-se ingeri ce zboara spre luna, desenand pe pavaj umbre de molii, stereotip lovindu-se de sticla felinarului care lumineaza o bezna stupida, consternati de ce nu li se deschide poarta raiului.

---

Ochii vii si indrazneti se ascund intotdeauna in spatele unei oglinzi, impietritii admirandu-le sclipirea, nevazand decat trucul ce le deviaza privirea, furandu-le timpul pe-ascuns.

Viata e un epifenomen al mortii. Cu alte cuvinte in era lui Dumnezeu e mort, pentru a trai avem nevoie de o noua filosofie a mortii. Toate marile civilizatii au avut abstractizari cu care umpleau golul existential. Moartea e transfigurata in ceva care impietreste si care desi poate fi acceptata rational, va fi aproape inevitabil respinsa de corp, metamorfozandu-se in variate frici, nelinisti si ruminatii.

---

Cum echilibrezi un corp a carui chimie este modelata si remodelata de experientele prin care trece, fiecare experienta lasa urme asupra lui, unele mai adanci decat altele.

Once, living life was
just a hungy mouth to feed
west was west,
but east was just a dead end street