Ma uit in jurul meu si vad oameni extraordinari, oameni care au atata potential, oameni care nu stiu incotro sa o ia. Nu am pretentia sa stim de la inceput ce vom face cu viata noastra, sunt sigur ca multi din noi au ales cu mult inainte sa constientizeze ce aleg de fapt, si asta se datoreaza impulsurilor nestavilite.
Sunt oameni care nu au sa iubeasca niciodata starea in care au ajuns pentru ca nu s-au gandit vreodata ca vor ajunge unde sunt, si sunt doar alegeri, adica ce poate sa fie rau in a alege, ce consecinte ar putea sa aiba o alegere gresita?, nu e ca si cum viata depinde de ea.
Copii care aleg sa devina avocati, ingineri, jurnalisti, economisti, medici. Suntem formati in acea tagma si se asteapta de la noi obedienta si nu accese de razvratire manifestate prin dorinta de imbunatatire a unui sistem demult invechit si scorojit.
Ne alegem un partener de viata fara ca sa intelegem ce inseamna de fapt asta. Unii din noi o fac sa mearga, altii se chinuie. Si existenta noastra pe acest pamant ar trebui sa fie ghidata de bunastare, fericire, de dorinta de a te implini pe cat mai multe planuri, nu de a avea o viata mizera si plina de neajunsuri. Suntem prin natura noastra cautatori de atentie, de fericire si de caldura, de toate tipurile. Suntem supusi legilor termodinamicii si noi.
Ce tare, o viata condusa doar de ganduri rationale. Ea ar fi atat de rece, atat de opusa dorintei noastre de caldura. Si totusi acest joc yin-yang e intr-o continua dezvoltare si miscare, suntem cautatori de caldura dar dorim raceala ratiunii sa ne domine viata de zi cu zi. E o contradictie ai zice, dar nu e, e pur si simplu indecizie, cred ca si asta suntem, suntem indecisi deoarece nu exista alegere buna, sau rea. Exista alegere si implicatii ale acelei alegeri. Daca alegi caldura alegi oamenii, alegi un suflet langa care sa iti culci capul in fiecare seara si pe care sa il iubesti, esti plin de energie si la fel ca focul te aprinzi imediat, arzi tot in calea ta si apoi adormi. Daca alegi raceala, devii singuratic, profund, calm, ca un ocean, molcom si ganditor. Fara un pantec pe care sa iti culci capul, sau si daca exista e ca si cum el ar fi degeaba, oricum nu poate fi partas la furtuna ta interioara.
Cum sa imbini aceste doua extreme. Cred ca mai exista si pamant si aer sau vant, despre ele nu stiu ce sa zic, probabil ca sunt oameni cu mult mai ivatati decat mine care pot sa dea raspunsuri vehemente la marile intrebari ale noastre; daca un copac cade in padure si nu e nimeni sa il asculte scoate sunet?, sau de ce chibritul cand ard se face negru si nu alta culoare?, intrebari cu greutate adica, intrebari pe care toti ar trebui, macar odata in viata, sa ni le adresam cu cea mai franca seriozitate.
Suntem glumeti tot timpul, majoritate din noi, dar nu toti, se pare ca sunt foarte multi din semenii nostrii care si-au pierdut aceasta abilitate, sau si daca stiu sa rada, nu rad decat la grotesc si la evident. Cred ca rasul, la fel ca orice in lumea asta poate fi perfectionat, in sensul ca la inceput razi de grotesc si de evident, dar pe masura ce te cultivi incepi sa gasesti prea plictisitoare glumele evidente, si cauti subtilitatile din toate ce te inconjoara. Astfel si rasul se rafineaza, impreuna cu intreaga ta fiinta. Cred ca mantuirea noastra se face prin ras si nu prin sobrietate. Isus era amuzant si nu cred ca ne-a zis vreodata, mai biciuiti-va pentru ca atunci lumea va merge ca pe roate. Nu cred ca e nimic sobru in iubire, iubirea e plina de copilarii, de a face nazbatii si a rade si a te simti viu. Sobrii sunt doar mortii, cred eu.

Ce stiu eu, poate spun truisme, poate toata lumea vede in jurul ei ceea ce am scris si pur si simplu va aduc doar aminte ca
daca razi si daca esti fericit, faci cu ochiul la soare si viata devine un loc frumos in care sa iti petreci umbra pe asfalt.
V-as lasa cu o poezie dar n-am mai citit demult deja nimic, asa ca va las cu un zambet larg si va salut din mers.