Mi-as dori sa scriu ceva care sa loveasca cu-adevarat in spiritul omului, ceva care sa fie cules din mazga aceea pe care noi o numim viata, ceva visceral, care sa vina de la baza caracterului uman si sa il schimbe, ceva cules din adancul unei prelungi amorteli si care sa dezmorteasca. Nu pot parca sa leg doua fraze compatibile, starea mea trebuie sa fie adanc alterata de ganduri din ce in ce mai negative si in jurul meu sa fie un tablou cat de lugubru posibil. Cred ca asa sunt marii scriitori si poate de aceea nimeni nu spune lucrurilor pe nume, doar ca a scris respectiva carte sau nuvela sau mai stiu eu ce, dar nu si care i-a fost inspiratia. Majoritatea au fost niste drogati, secati de oamenii din jurul lor si au murit ca niste caini pe marginea santului uitati de dumnezeu si lume. Sau pur si simplu au incercat tot ce poate sa dea lumea asta, astfel din suma experientelor lor, sintetizata, au dat lumii opere marete. Opere care o mare majoritate le ignora. E si asta o alegere. Poate nu ma invart in cercurile care-mi trebuie. Da, un monolog zilnic, expulzat acum pe o pagina de blog.

Tot ce imi vine in minte este epuizat deja, sau pur si simplu nu are nici un farmec. Decat sa scriu ceva sa umplu o pagina, mai bine caut inauntrul fiintei mele si poate, poate voi da de ceva care merita expus aici, acum. Nu gasesc decat ganduri cu care as vrea sa parjolesc pamantul. As face iad. Si ar fi bine. Dar desi aceste ganduri le ingorp adanc in temnita sufletului si pun lacate multe, ele ies la iveala. Acest rau, vine din neant si se intoarce in neant. Cred ca asta ii este menirea, suntem in fiecare fibra din corpul nostru rai. Ca un sarpe ce isi musca coada, mereu revine digerat si rafinat din viscerele unui nesfarsit cerc vicios. Ma macina ca o rasnita tot felul de intrebari, carora nu le gasesc raspuns. Cred ca am prea mult timp liber.

Este o stare, desigur, ea va trece si va lasa claritate in urma ei. Cu cat e mai rea o furtuna, cu-atat cerul e mai clar dupa ea.