It may be hard to realise, but, I’m pointing at the moon and you’re looking at my finger

Avertizarea maimutei fermecate. Isi freca fruntea cu intensitate crescanda, sperand sa iasa, ca din lampa lui aladin, geniul. Singura revelatie pe care luna i-o inspira era ca lumea pe care cu totii credeam ca o stim, moare. Unii nici n-au apucat sa o cunoasca, iar pe cand vor fi pregatiti sa o digere ea va fi disparut. Avansam cu totii, doi pasi in urma, trei in spate, uneori privind inainte. Nu lipsit de emotii, isi imagina regresia pe scara evolutionista spre de unde pornise, doar ca sa ii intalneasca pe ai lui altii, ce n-au pornit niciodata.

---

Putin adevar, putina minciuna,
mult soare si nu destul clar de luna

---

Restructurari existentiale. Copil fiind ai suficienta vitalitate cat sa visezi. Devii adult cand intelegi ca nimeni nu iti va da ce ai nevoie sa indeplinesti acele vise. Ce ramane e un gust amar, biliar. El devine noul tau gust prin care vei integra toate experientele lumii. Sau combustibilul vointei. Dar vointa e doar debutul, deoarece devii disciplinat, fiind disciplinat. Automatizari succesive.

Piatra din papuc. Era obsedat de timp. Incerca sa traiasca in afara lui. Nu-si putea evita ideea ca intreaga lui realitate e febra deliranta dintr-o camera cu peretii de lemn si izolata cu 2 metri de pamant. Vocea lui era un ecou distorsionat de repetitia la infinit a aceluiasi monolog. Nici bine nu incepuse cuvantul ca déjà insemna altceva. E ca si cum ai incerca sa comunici cu cineva care nu vrea sa te inteleaga, desi te asculta, cuvintele se lovesc de contra-argumente.

Cand umbrele lumineaza calea. Distras de firmiturile din drum, uitase sa priveasca imprejur. Ridicandu-si ochii spre un obstacol, se trezise fata in fata cu un ranjet. Nimeni altul decat acelasi sine ce luase alta directie decat a sa. O umbra permanenta ce era acum materializata. Ca doua rude indepartate, legatura lor fiind doar sangele, un pact genetic si haotic. Erau atatea variante unde putea sa fi facut stanga in loc de dreapta si invers, unde a inghetat in loc sa inainteze, locuri de unde, desi parea bine, inca fugea, spre infruntarea altora. Un pendul evitant, inertia fiind mai puternica pe masura ce inainta in experienta. Ca mai demult, facea greseli, dar acum si le asuma pe deplin.

---

Maturatorul de idei. Mereu cu ochii aplecati cauta inspiratie in baltoacele ce reflectau cerul. Infinitul putea fi privit indirect si in juru-i erau chistoace de idei aruncate de atatia altii. Facea ca ostracizatii ce adunau tutun si-l fumau, savurand o tigara caleidoscopic alcatuita din nimicurile altora. ce e destinul ?, nu-l intalnise in franturile fractalelor filistine, il gasise la granita dintre mormoloc si broasca, dintre pupa si fluture, acolo unde creierul lichefiat da nastere unor conexiuni potentiale ce-si vor finaliza cristalizarea la incetarea metamorfozei. Altfel spus, in deziluzia pe care o are intelectualul cand raporteaza prezentul imperfect, la ideal. Divin.

---

De mana cu destinul. Abandonat de scanteia eterna, confuz, iti cauti locul intre semeni, insa pentru ca ii calci mereu pe degete, renunti. Iti cauti locul intre stele, insa esti prea departe de ele. Prea tanar sa fii batran, prea batran sa fii tanar. Locul lui era niciunde si niciunde era de negasit.

Dar niciunde era de gasit. Era ascuns in primii pasi la baza unui munte, luand calea unui varf ce ii era necunoscut, dar care exista. Astfel niciunde devine – el camino.