Nu cred ca am sa mai scriu. Nu prea am ce. Adica nu ma simt bine sau rau sa imi iau
inspiratia de undeva, de fapt…nu mai simt nimic. Sunt complet inert. Poate
mai incolo, acum nu vad sensul, nu prea inteleg nici de ce am scris pana acum,
citind articolele, ele nu fac decat sa ma irite, mi se par lipsite de orice
structura, de o logica, de nuante, de…as tot putea sa spun. Inteleg acum de
ce simteam eu ca nu am talent la scris, in schimb am talent la citit, sau cel putin asa
credeam. Nu cred ca am talent la nimic. Sunt un om simplu, cea mai comuna
nuanta de gri. As fi vrut sa stralucesc, asa credeam ca va fi cand eram mic,
credeam ca lumea e la picioarele mele si ca totul se intampla pentru ca eu sa
fiu beneficiarul unic si nedisputat. Credeam ca lumea e un loc in care poti sa
iti faci visele sa devina realitate, simteam ca vibrez si culorile erau mai
frumoase, mai vii. Acum totul e de un contrast scazut, plin de gri si saturatie
zero. Nimic nu imi mai atrage atentia. Emotiile, care ar trebui sa ma arunce
dintr-o stare intr-alta parca-mi sunt puse pe pauza. Tot ce ma facea sa ma
focusez si sa ma gandesc realmente la ceea ce se intampla in viata mea era
atunci cand eram cu capul prin norii aceia, de departe.

Dar mi-e bine asa, incep sa negociez iar zilele, dis de dimineata, cum faceam mai demult.
Acum o rog sa mi se intample ceva frumos si cand se intampla, ridic din
spranceana, ma mir, multumesc si merg mai departe. Uit si-mi aduc aminte peste
cateva zile. Ma bucur si apoi uit iar. Cam asa. Nu mi-am dat seama ca drumul
meu ducea aici, poate ca n-as fi pasit pe el mai demult, sau poate ca nu tine de
mine. Poate e din afara totul. Oricum ar fi, mintea mea se gandeste doar la un
lucru, si problema e ca nu stiu care e acela. Dar caut.

Mi-am dat seama ca realismul…e o prostie. De ce as vrea sa stiu ca suntem bucati de
carne cand pot sa cred ca suntem fiinte privilegiate facute de un creator care
ne iubeste pe toti. De ce as analiza aceasta religie care a facut din
salbaticii de peste tot oameni credinciosi si a condamnat canibalismul si alte
forme groaznice prin care se manifesta un spirit pierdut. Cum sa spun ca la
fiecare liturghie crestinii mananca din trupul si beau sangele mantuitorului
lor, care e tot o forma de canibalism, chiar daca una spirituala sau … nu, nu
despre asta vreau sa vorbesc acum. Vreau sa las asta la o parte. Si discutiile
de genul. Vreau sa vorbesc altceva, problema e ca nu prea stiu alte chestii sa
discut. Asa ca va trebui sa ma reformez. Tot ce se invata poate fi dezvatat.

Oricum, tot ce conteaza e ca nimic nu conteaza.

Restul…restul e budinca.

The End.