Haide sa iti spun ce cred eu. Poate te intereseaza, poate nu. Poate tot ce scriu e o prostie, poate tot ce scriu e o prostie frumos scrisa. Adevarul e ca nu conteaza, adevarul e ca vreau sa scriu ceea ce cred eu si nu ma intereseaza ca te intereseaza sau nu. Si gata. Ce cred eu, da, dar ce cred eu despre ce?, buna intrebare. Ce cred eu despre un subiect care ma fascineaza, ma framanta de atata vreme incat nici nu stiu cand a inceput. Poate demult.  Sigur demult. Ca o rama care face galerii prin pamant…divaghez!

Da, ce cred despre un subiect care ma fascineaza de foarte multa vreme. De fiecare data cand imi doresc sa vorbesc despre asta o las balta. Sterg paragraf cu paragraf ceea ce m-am gandit sa scriu timp de ore intregi sau zile intregi. Nu este nici o modalitate frumoasa de a o spune. Poate nu este o modalitate de a o spune punct. Am sa incerc totusi cu acele cuvinte, putine si nefolositoare pe care le am, sa exprim ce cred eu despre acest subiect care ma tot roade de atata vreme. Este evident vorba despre, stai, imi trebuie o melodie sa ma puna pe flow, altfel parca totul e asa, sec. Ce frumos suna. Parca imi vine sa vorbesc acum mai cu patos, asa, ca oratorii de demult.

Sa revenim. Vorba nu poate sa fie decat despre cea mai veche intrebare, ma rog, poate nu cea mai veche dar cu siguranta cea mai interesanta, poate nu cea mai interesanta insa, sigur o intrebare care nu are raspuns. Si atunci de ce se mai intreaba lumea. Interesant, ma rog, divaghez iar. Intrebarea, da, intrebarea este daca exista sau nu exista, dar nici asa nu suna bine, nu cred ca problema este daca exista sau nu, sau…?

De ce e asa de dificil nu inteleg, sau poate nu e dificil deloc. E greu sa ne admitem noua insine ce constientizam dupa aceasta intrebare, raspunsul ne modifica, ne schimba fundamental. Nu constatam asta la o privire superficiala asupra intrebarii. Dar asa e. Toata viata noastra depinde de aceasta intrebare indiferent ca ne intereseaza sau nu. Si e tragic cat de putina lume sta si isi adreseaza aceasta intrebare. Sau cat de putina lume sta si pune intrebari in general … divaghez, iar.

Tot nu am adresat intrebarea, urmeaza, urmeaza, rabdare. Am invatat ca nu e grea intrebarea cat raspunsul la aceasta intrebare si nici macar raspunsul ci ceea ce urmeaza dupa raspuns, ce implica el de fapt. Si implicatiile sunt enorme se pare. Schimbarea este dureroasa, de cele mai multe ori, asa ca oamenii nu prea vor sa schimbe nimic din viata lor, daca s-ar putea si-ar dori sa controleze cat mai mult din ea ca ziua sa fie calma si predictibila. Divaghez, evident.

Am sa incerc o alta abordare. Poate asa o sa fie mai la indemana.

Raspunsul este ca oamenii de cele mai multe ori prefera o minciuna in pofida adevarului, daca minciuna le da o stare de confort si liniste interioara, chiar daca e falsa, adica stai, minciuna e prin definitie falsa, divaghez. Oamenii prefera sa mearga in genunchi pe pietre si sa verse lacrimi o mie decat sa afle ca sunt patetici facand asta si ca mila pe care doresc sa o inspire, nu vine decat de la cei care ii vad. Asta doar pentru ca asa cred ei ca dobandesc linistea interioara, adica locul in rai, nici eu nu inteleg cum poate fi asta acelasi lucru, se pare ca ne dorim linistea interioara sa ajungem in rai … sau e invers, nu inteleg, divaghez!

Nu am raspunsul, chiar daca mai sus am dat impresia ca il am insa, cate ceva stiu sigur. Stiu sigur ca oamenilor le este frica de ceea ce nu inteleg, si de moarte deci. Sunt sigur ca atunci cand mori neuronii tai nu mor imediat, nu e ca in filme, neuronului ii trebuie 4-5 minute sa moara, exista astfel activitate cerebrala, cu alte cuvinte mai ai timp sa constientizezi ca mori. Ce faci daca nu esti impacat cu tine, cu altii, cu acest fapt…atunci cand mori, adica atunci cand tehnic esti mort, si te apuca disperarea chiar inainte de moartea ultimului neuron, daca esti impacat e un rai, daca nu e un iad si se perpetueaza la infinit sau dureaza ultimele secunde ? … coreland asta cu faptul ca un vis dureaza miimi de secunda, daca l-ai prelungi la timpul necesar ultimilor neuroni sa moara, n-ar fi un cosmar/vis frumos aproape infinit ?!?… da, intr-adevar e ciudat sa raspunzi la o intrebare cu o alta intrebare. As putea sa presupun ca scopul aceastei minciuni frumoase este sa inveti sa devii impacat cu tine si cu ce lasi in urma ta atunci cand mori. Cum am ajuns de la a ne pregati pentru moarte la zeciuiala, averi, catedrala mantuirii neamului … ma rog, divaghez!

In concluzie, minciuna se naste atunci cand iti este frica de adevar, ti-e frica sa il spui, sau pur si simplu nu vrei un adevar vrei ceva in loc, astfel aberatiile care se nasc de aici sunt pur si simplu grobiene. Asa ca in loc sa acceptam ca avem o singura viata, sa ne bucuram de ea cum ni se pare noua ca ne stim bucura de un dar pe care il primesti doar o data, noi cautam sa ne auto-inselam cu tot felul de paradigme care au rezistat doar pentru ca oamenii sunt fricosi si lenesi. Cred ca toti ne-am simti mai liberi daca am sti ca nu exista cineva acolo sus si ne priveste tot timpul si ne judeca tot timpul si poate sa vada in unicul loc in care avem impresia ca suntem singuri, in mintea noastra. Libertatea din pacate, dupa cum ne arata in atatea cazuri istoria noastra, atat de scurta, este din toate partile combatuta si eliminata. Omul nu este liber, nu spun ca nu a fost niciodata, nu spun ca el nu se naste liber, spun doar ca, omul nu este liber. Si atat.

Am inceput cu raspunsul, destul de scurt comparativ cu cat as fi vrut sa spun, doar pentru a va lasa voua acel frumos cadou care atesta farama de libertate si anume, liberul arbitru si cu el luxul de a va adresa voi voua insiva intrebarea si dorinta de raspuns. Asta daca ati ajuns sa cititi pana aici.

In final as spune ca goana dupa deziluzii il duce pe om pe cai necunoscute sau arhicunoscute, in alta ordine de idei nu spun ca nu exista dumnezeu, ar fi fals, nu spun nici ca exista, ar fi la fel de fals, spun doar ca sigur, sigur, sigur, daca exista nu cred ca imi va fi revelat de alti oameni , asta si ca imi aduc acum aminte de atatia ca si Giordano Bruno, Thomas Paine, Paul-Henri d’Holbac, Bernard Gui, Jaques de Molay nu stiu de ce ultimul dar oricum etc.

Viata este un pamflet, destul de grotesc, si trebuie luata ca atare.