Life is like being on crack. And not the good kind.

Do not show how crazy you are.

Love will tear us apart.

Au trecut deja 3 ani. Am uitat si imi pare rau. Unele zile nu se uita niciodata. Poate ca nici nu trebuie.Ma tot gandesc cum sa pun in context acest blog. Desi as fi vrut sa fie altceva decat ce este, s-a transformat in jurnalul de psihoterapie al unui copil cu responsabilitati de adult. Am mai spus asta de cateva ori. Nu incetez sa imi cer scuze pentru confuzia creata. Poate ca uneori mi-as fi dorit sa fac o recenzie la o carte faina pe care am citit-o. Dar nu vad sensul. Daca iti place sa citesti…citesti. Daca nu. Nu. N-o sa te convinga un copil care nici nu-si vede varfurile degetelor de ceata care ii acopera ochii, sa iei in mana o carte si sa o citesti.In fine.

Cred ca e mai ieftin sa scrii decat sa mergi la terapie. Din confort asta e terapia mea. Cum am mai spus, scriu ca sa ma descarc nu ca sa fiu citit. Insa ma bucura ca oamenii mai citesc ce postez. Probabil ca ar fi fost mai fain daca as fi imbracat intr-o alta haina ce scriu. Next time.

Poate ca intr-o zi…cand va fi soare si culorile vor fi vii…si zambete vor zburda peste campii de flori si pajisti verzi, la fel ca oile, dar fara margelele alea maro care raman in urma, poate ca atunci…dar nu e o perioada fixata. Poate fi maine sau peste 20 de ani. Nu stiu de ce sau de cine depinde, sau daca depinde de ceva/cineva. Si nici nu cred ca e un intrerupator care tot uit sa-l pornesc dimineata.

It’s not like a happy face, is more like a happy mask. Andrei faces crisis. It’s like I’m running out of faces to change.

De cele mai multe ori vorbesc doar ca sa nu tac. Nu-mi plac momentele de tacere inconfortabila. Dar mai nou a incetat sa-mi pese. Tac la nesfarsit daca e nevoie. Si cu cat ma afund mai tare in mintea mea, cu atat ma simt mai confortabil. Si cu cat discut cu mine mai mult cu-atat dispare mai usor incordarea aceea. Inainte cred ca vorbeam tocmai pentru a nu sta cu mintea mea. Si acum o mai ia razna din cand in cand, dar nu asa de des. Stiu ca suna ciudat dar e destul de dificil sa inveti sa traiesti cu tine insuti. E ca si cum ai sta cu un coleg de camera care nu asculta niciodata, face mizerie si se asteapta ca tu sa faci curat, sparge geamuri si spune ca tu esti de vina. Din evidente considerente il inec cu alcool din cand in cand pe copilul acesta tare dubash. Atunci pot sa adorm linistit. Devine insa dificil sa adorm cand el ramane treaz. Cum ziceam. O problema. Tare mi-as dori sa invat cum sa ii dau spatiul lui, ca si el sa-mi dea spatiul meu, sa coabitam in acest mult prea stramt spatiu de carne si oase. Dar stii bine ca viata nu e asa, circul din cap continua fara oboseala.

Inchid ochii si vad monumente megalitice care imi dau energie, monumente cu semnificatii demult apuse. Imi transmit energia canalizata in pamant, ea curge prin mine ca si curentul prin firele de cupru. Sunt o bucata de cupru nu prea mare, cu un craniu de cristal. Imi simt spiritul incarcat si nu stiu cum sa-l descarc. E foarte interesant sa te simti usor ca o briza cand te vezi o bucata masiva de cupru cu craniu de cristal. Cand metodic cand dezordonat demontez fiecare idee gresita din mintea mea. O inlocuiesc cu vid. Poate de aceea imi scapa ideile, sunt gauri in mijlocul lor, poate de aceea ma blochez uneori si nu stiu ce fir sa apuc. Conversatia desi e fluida, curge in unghiuri drepte. Pare o discutie din topor. Ca si textele ce ma screm sa le debitez, doar pentru a-mi oferi spatiu sa respir. Cred ca mai este mult de lucru pana sa ajung sa merg drept in discutie. Cred ca toti avem lacune, mari mici, dar unii din noi cautam sa le umplem. Practic, unora din noi nu le este frica sa-si murdareasca mainile si sa-si asume responsabilitatea lor.

Divaghez. Acum inteleg de ce. Golurile…

Asa ca atunci cand dau impresia ca sar de la un subiect la altul, nu fac altceva decat sa apuc alt subiect pentru finalul celui din urma a fost sters. Din evidente considerente. This is how I rorr!…This is how I rorr!…This is what i Like!!!

Ce faceti voi acolo?!?!, ne jucam de-a doctorul si preotul.

Nascut sa fac prostii si sa incurc firele. Ca o pisica. Atata ca nu-mi plac pisicile. So…ok. Vid.

Un semineu negru imi incalzeste spiritul. Fumul curge fin catre horn. Afara e frig. Nu ninge inca. Desi ar fi fost fain. O terasa de sticla imi lasa ochii sa se plimbe pe privelistea de nedescris. Faina adica. Nu e groapa de gunoi sau ceva de genul. Desi…de sus de aici, tot ce e jos pare o groapa de gunoi. Atata ca exista dusuri ca sa nu puta.

Am sa inchei cu un citat de N. Stanescu…

“Eu cred ca un om este ceea ce isi aduce aminte
despre sine insusi. Bunaoara, eu ma consider pe
mine ceea ce imi aduc aminte ca sunt. De asta
uneori oamenii sunt in aparenta schimbatori sau au
umori diferite.
De fiecare data iti aduci aminte alte lucruri despre
tine insuti.”