In aroganta mea voi spune ca inteleg, inteleg cum functioneaza universul si lumea din jurul meu. De fiecare data cand vorbesc cu cineva imi spun parerea cu tarie si incredere, cu voce tare si raspicat, ca si cum eu si doar eu stiu despre ce este vorba, lasand sa se vada ca toti interlocutorii mei ar fi niste veterani de razboi, darji dar batuti in cap. Nu stiu de ce imi incep asa mai toate postarile, adica pe un ton melancolic si cu a little twist of irony. Probabil ca asa imi ticaie mecanismul din cap. Un sir de ganduri fericite. Atat imi doresc. Ma rog, printre multe altele. Cel mai probabil, iscaliturile astea ce le tot las pe-aci sunt doar pete de cerneala pe covorul din anticamera unde se scrie urmatoarea carte ce n-o va citi nimeni. Cred ca m-as putea dezobisnui de modul asta de-a inchide ochii in fata lumii. Probabil ar trebui sa incep sa imi fac ordine in haosul din cap. Desi, ma demotivez imediat cand vad foarte des mai nou, ca nu doar eu sunt cu mintea in o mie de locuri si nicaieri de fapt, prezent fizic mai mult din obligatie si mereu in cautare de o clipa de soare prin nori grosi si gri. Si totusi, poate poate ajuta si asta la ceva. Adica cinismul asta toxic. E ca un pahar de votca dimineata pe stomacul gol. Desi nu ii gasesc inca o utilizare in viata de zi cu zi, nici la votca pe stomacul gol nici la cinism, parca trece ziua mai lejer. Poate tocmai de-asta e atat de minunat. E ca si un majordom ideal, prezent peste tot, dar invizibil. Ca un cantec de cea mai proasta calitate ce ti se lipeste de frunte ca o zwastica de-a lui Aldo Raine. Deja incep. Aproape mecanic. Oricum am privit “medalia” asta primita dupa bataliile cu viata, nu ii gasesc o fata buna. Atata ca ma tine intreg la minte. In rest mi se pare o trasatura superflua. As fi intr-atat de indrazent incat sa spun ca as putea sa masor, statistic, cu cat este mai cinica o populatie cu-atat este mai evoluata. Mda, iar sunt prea increzator in mine si ma lansez in proiecte pe care n-o sa le duc la capat. Din indiferenta nu din alte motive. Macar de-ar fi un fel de trasatura ce iti da un plus fata de restul, stii, cand iti completezi C.V.-ul sa fii nerabdator sa o scrii si cand il citeste angajatorul sa fii nerabdator sa-i demonstrezi practic cinismul 1on1.  Pot sa-ti spun de pe-acum ca ai putea sa dai nutrientii necesari pentru miniatura unui bonsay. Vegetarienii astia. Nici nu poti sa zici ceva de genul, great with people. Adica poti sa zici great with people, when they are not around. In fine.

Vine vara si asta e bine. Am inteles ca toxina se neutralizeaza daca este expusa la soare (e un mit sa tai in X si sa picuri veninul, sau sa pui lipitori). Desi cred ca sunt cateva efecte secundare nasoale, gen devii de zeci de ori mai sarcastic, irascibil si atragi palme, si nu doar pe perioada expunerii. Eu am zis ca incerc. Sa ard odata si pentru totdeauna veninul asta in flacara lui Helium, sau cum ii zice. Nu conteaza, ignoranta imi va pastra mintea goala de acum inainte si soarele imi va pastra sangele liber de aceasta cianura.

Marketing, nu conteaza produsul ci cum il vinzi. Cred ca asa s-a ajuns sa fie cu cinismul, cum era mai demult cu Dracula. Toti doreau sa fie muscati de ceva dinti de plastic, sa devina vampiri. Ce noroc ca cinismul se transmite prin contactul prea direct cu viata si nu prin alergatul aiurea dupa iluziile adunate si puse intr-o carte, de ceva irlandez confuz, dupa o dieta de Absinth si opiu.

Eh, as putea sa spun, cu mana pe Divina Comedie, ca cinismul iti coloreaza viata. Mai exact, fara el toate e alb si toate e negru, adica fara culoare, dar de cand cu el, am descoperit multe si diferite tonuri de gri.