Doar atunci cand mortii se vor opri din visat, noi vii ne vom da seama ca nu am trait niciodata. Pe masura ce realitatea imi intra in neuroni, pe masura ce ma incarc cu fiecare inspir si ma descarc cu fiecare expir, ma ancorez in moment, vibratia mea, cantecul atomilor, urla la unison aceeasi melodie. E un cantec cu ecouri, auzite in fiecare picatura de univers ce ma inconjoara, insa noi, surzii, il ignoram. Si asta doar pentru ca perceptia lor o avem prin aparate, ecranati de strigatul ce ne-ar inunda simturile.

Un bun prieten, pe care nu l-am cunoscut niciodata, spunea, ce-ar fi daca intreg universul asta ar fi format dintr-un singur electron, si noi cand observam electronii, sa fie de fapt acelasi electron care se misca la o super-viteza prin toate dimensiunile, toate potentialitatile, sa fie omniprezent. Cat de elegant n-ar fi ?

Dar cum probabil ochii nostrii vad lumea asta colorata doar alb-negru, si plenitudinea caleidoscopului cromatic sa ne fie de fapt inaccesibila organic. Suntem limitati de prea inceata noastra evolutie organica. Dar, desi mirific de evaziva, aceasta realitate merita urmarita, insa e doar o fuga dupa iluzii, o fuga in speranta ca intelegerea acestor fenomene va aduce dupa sine intelegerea dintre noi, oamenii, carnea de tun a haosului universal. Din religie am invatat cumva, ca suntem jucatori la masa de sah a universului, insa prin progresele din ultimele secole, am descoperit ca suntem doar o mana de piese inarmati cu liberul arbitru de-a ne strabate drumul predestinat. O schimbare majora de perceptie. O schimbare care e atat de radicala incat lupta pentru teritoriu e mai apriga decat oricand. O schimbare ce-ar largi atat de ingusta privire de ansamblu  ce ne tot autoapreciem ca o avem.

Dar sa lasam si aceasta realitate de-o parte. E irelevanta si ea, pentru ca in imensitatea acestul joc haotic universal, regulile sunt inexistente, pentru ca nu poti sa ai reguli in haos. Si atunci tot ce conteaza e cuvantul tau. De aceea mai intai a fost cuvantul. Pentru ca prin el, tot restul a fost posibil. Cuvintele sunt deci caramizile ce constituie fundatia realitatii. Limbajul non-verbal e comun tuturor vietuitoarelor, si bacteriile comunica prin semnale electrice, insa cuvantul ordoneaza idei in structura mentala a altui om si il fac sa actioneze in conformitate cu sensul ce-l dau.

Cea mai evidenta si fundamentala parte a realitatii, dar care genereaza inteaga miriada de meme si idei ce se perinda prin statiile radio ce-si proiecteaza semnalul pe panza realitatii, cu ajutorul constiintei noastre, fiziologic si a adunaturii de pamant si apa numita creier, organic. Acest golem nu face decat sa intretina aceasta super-structura si sa-i permita indeplinirea functiei. Noi suntem universul ce-si contempla existenta. Ochii cu care ne uitam noi la realitate sunt ochii cu care realitatea se uita la noi si suntem toti unul si acelasi punct pe spirala nesfarsita a evolutiei. Can’t be others ’till there’s one.