Poate mai mult ca niciodata nu inteleg despre ce ar trebui sa scriu. Cred ca m-am saturat de comedia asta oferita zi de zi de viata, nu-mi mai vine sa rad. Din vinul dulce ce ma imbata si imi amortea simturile a devenit otet. Si m-am trezit dintr-o data cu un gust necunoscut si de-a dreptul oribil. Probabil ca la toti ni se oteteste vinul din cand in cand. E normal, trebuie sa reinnoim vinul vechi. De ce altceva m-as putea bucura mai mult.

Cand am pornit la drum sa fac acest blog ma gandeam ca o sa scriu despre cu totul altceva. Insa, este ce este si a devenit un fel de jurnal al unui calator ratacit. Nu stiu niciodata unde ma va duce urmatoarea poveste, stiu doar ca voi incerca sa o expun cat mai frumos cu putinita. Poate tocmai pentru ca ratacind aiurea prin mintea mea, gasesc idei pe care mi-as dori sa le scriu undeva unde ele sa fie citite, in speranta ca unii sau altii se vor regasi in ratacirea mea si astfel nu vor mai fi singuri. Si nici eu nu voi mai fi singur.

De multe ori o parte din mine imi spune ca nu are sens sa scrii. Dar pe de alta parte imi dau seama ca scriu nu doar pentru a fi citit cat pentru a pune pe foaie ce gandesc in acea clipa, un jurnal in adevaratul sens al cuvantului. Si astfel am constientizat ca nu ratacesc de fapt prin minte cat prin inima. Ma las ghidat de sentimente si citind ce scriu, observ asta. Chiar daca ratiunea imi ofera cerneala cu care sa scriu si penita, sentimentele imi dau ce sa scriu. Da, ciudat. Si eu ma mir, poate nu chiar asa de tare, dar e o idee ce statea la dospit de ceva vreme si cauta un moment in care sa fie scrisa.

Am seri in care visez cu ochii deschisi. Sunt undeva departe de acest pamant si vad tot din perspectiva unui vultur. Mi se clarifica toate, nu mai sunt obsedat de copaci cand vad padurea. E unic sentimentul si foarte greu sa te intorci inapoi la copacelul tau cand ai vazut cam cum sta cu padurea privita in ansamblul ei. Ratiunea si sentimentele sunt in echilibru cand sunt in acea stare de reverie, nici nu dorm dar nici nu sunt complet treaz. Parca in acel echilibru toata ceata din jurul meu dispare, ceata menita sa mascheze lumea din jurul nostru. Daca toate ar fi clare, binele bine si raul rau, am sti ce sa alegem, dar sunt sigur ca asta e doar pentru basme si povestile de demult, acum toate sunt mascate si ascunse sub acest strat gros de ceata care face ca tot ce e rau sa para bun si invers. Confuza lumea, crezi ca faci alegerea buna cand de fapt…

Va las cu o poezioara haiku …