Imi place sa ma plimb. Prin orase, pe munte, pe drumuri neasfaltate, prin frig si prin cald; asta pentru ca imi place sa observ. Nu memorez ce vad, doar ma uit foarte atent la ce am în fata.

Nu de putine ori, mergand prin viata, haosul imi ofera cate un cadru natural. Un cadru format din cladiri, munti, stâlpi, orizont, Bega sau copacii din parcul Scudier. Atunci, pentru o secunda, viata devine o poza. Un snap-shot de 1 secunda facut realitatii. Uneori e frumos, alteori trebuie înteles.

Daca legam si derulam pozele în sir de 25/secunda, perioada de expunere e mai mica decât poate procesa ochiul viteza miscarii si staticul devine dinamic. Un film. În caz ca va intrebati viteza de procesare a creierului e de aprox 0.8 secunde (care e si diferenta intre doua batai ale inimii).

Din când în când, în cadru mai apare si câte un om. Atunci a aparut în filmul meu un personaj. Eu îi spun o masca. Haideti sa descoperim un exemplu de masca:

“Un autist masochist

Se vor fi facut, cândva în acest rastimp, zece ani. Zece ani cu o sumedenie de nopti pierdute si uitate, nesemnificative acum. Nopti în care cuvintele se rostogoleau din haosul unei cutii craniene pe un monitor, dezordonând si mai tare oscilatiile afective din care se nasteau. Bufee haotice de afect, aruncate pe un canvas metafizic, instantanee ale paroxismelor inspirate de nesimtiti precum cioran si schopenhauer. Niste usuratici ce-si expulzau mastile spre a le contopi cu altii. Acei altii, urmasi ce traiau întâmplator acele rebuturi cognitive numite filosofie.

Un insight recent noteaza ca oamenii nu pot sa transmita în mod coerent ce gandesc. Daca nu pot vorbi clar cu altii, fara îndoiala nu-si pot vorbi clar siesi. Pentru ca în fond si la urma urmei, dificultatile de relationare cu ceilalti sunt patternuri deficitare de relationare cu tine însuti.

Nu am o solutie la aceasta problema. O posibila rezolvare ar fi oglinda. O imagine corecta despre sine duce la o imagine corecta despre ceilalti. Cel putin teoretic.

Recursiunea mult sperata întârzie sa apara. “

Putem inventa si alte masti de teatru pentru amuzamentul propriu sau al celorlalti.

Unii însa se identifica în exces cu masca pe care inconstient o construiesc. Demascarea depinde astfel de circumstante exterioare.

De aceea exemplele extreme sunt utile procesului academic.